Când viaţa vă dă câte o palmă, citiţi povestea asta crudă şi recalculaţi-vă reperele! Cei trei nevoiaşi şi-au făcut o colibă în Parcul Titan. Au stat prima dată în altă parte, dar i-au gonit “comunitarii”. “Ne-au spus că stăm pe spaţiul public şi ne-au sfătuit să ne aşezăm în locul ăsta”, spune Gheorghiţă. Soarta nu le-a luat tot, ci mai mult decât atât. Şi el, şi soţia lui sunt bolnavi de SIDA. Povestea pare dintr-un film cu scenariu debil. “Suntem din Fundeni, Călăraşi. Am fost goniţi de acasă de familii, pentru că avem boala asta, pe care, de ce să n-o spun, am contractat-o prin contact sexual neprotejat! Am luat-o de la soţie, acum trei ani, nu am ştiut că e bolnavă. Asta e!”, explică Gheorghiţă, care n-are şcoală, n-are carte şi a fost, cândva, paznic.

«Nu mai ştiu cum m-am îmbolnăvit»

O bucurie în viaţa oricui ar putea fi o tragedie. Florica, nevasta, este gravidă în două luni. “Doctorul mi-a spus să fac avort, bebeluşul o să se nască bolnav şi cu probleme la cap”, plânge Florica. Gheorghiţă are şase fraţi, care l-au alungat de acasă: “Am casă la Fundeni, dar nu mă duc la ei, că mă iau la bătaie”. Remus e din Buzău şi are şi el aceeaşi boală incurabilă: “Sunt respins de toţi! Am şi eu trei surori, chiar în Capitală, dar nu pot merge la ele. Doar Gheorghiţă şi Florica m-au primit să dorm cu ei”. Are trei copii sănătoşi, o fată şi doi băieţi. Sunt în Bârlad, cu mama lor. “Nu mai ştiu cum m-am îmbolnăvit. Am venit aici, sperând într-o viaţă mai bună, dar a ieşit un rahat”, zice. În timpul zilei, la colibă se strâng mulţi oameni ai străzii. Fiecare aduce ce găseşte, mănâncă din acelaşi blid. Nu vor să plece la un adăpost, “că e mai murdar decât la noi. Am fost, sunt purici şi mizerie, mai bine la noi”, spune nea Marian. “Eu n-am nimic, doar că sunt şeful p-aici”, explică.
Toţi supravieţuiesc din ce câştigă pe sticlele pe care le găsesc şi le cară la centrele de reciclare. E seară şi e frig! Fac focul şi au pus să fiarbă apa pe care o iau din Lacul IOR. Se spală doar noaptea, în timpul zilei trec oameni prin parc. Perdeaua de beznă le ascunde şi goliciunea, şi suferinţa!
fotografii: Vlad Chirea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.