Povestea educatoarei din Donețk care are grijă de copiii ucraineni refugiați la Suceava: „Românii au inima mare, nu știam nimic despre ei înainte”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Jana Agheeva și-a găsit refugiu în România în urmă cu 8 luni. Continuă să facă ceea ce știe cel mai bine - învață copiii ucraineni. Într-un interviu pentru cititorii Libertatea, ea explică și cât de mult i-a afectat războiul pe cei mici.
Cuprins:
Învățătoarea din regiunea Donețk s-a născut în Belarus, dar a copilărit, și-a făcut studiile și a lucrat în școlile din estul Ucrainei. Se consideră ucraineană. A locuit toată viața la Gorlovka, un oraș din regiunea Donețk, care a fost ocupat de mercenarii separatiști sprijiniți de Rusia în 2014. De atunci, Jana este pe drumuri.
A fost o perioadă de timp la Berdiansk, oraș-port de la Marea Azov, apoi dorul de casă a adus-o din nou în regiunea Donețk, la Sloviansk, oraș eliberat de armata ucraineană, dar aflat foarte aproape de zona frontului.
Cu speranța că se va întoarce acasă, la Gorlovka, unde și-a lăsat apartamentul, timp de 8 ani a privit întristată spre teritoriul autoproclamatei Republici Populare Donețk.
Pe 24 februarie, speranțele Janei Agheeva s-au risipit. La 5 dimineața a fost trezită din somn de o serie de explozii. S-a ascuns prin beciuri, a suferit de frig și a tremurat de frică.
În martie, cadrul didactic a venit în România și a rămas să locuiască la Suceava, unde a fost angajată la „Salvați Copiii”. Zi de zi, Jana Agheeva face la Suceava ceea ce îi place cel mai mult – organizează lecții și îi pregătește pe micuți de școală, încercând să semene liniște și pace în inimile lor.
„Oamenii duceau o viață pașnică și prietenoasă până la război”
„Nu l-a așteptat nimeni pe Putin să vină la Sloviansk. Ne-au fost suficiente paginile amare ale războiului din 2014 să înțelegem ce este Rusia actuală. Oamenii duceau un mod de viață pașnic și prietenos până la război”, descrie Jana Agheeva pentru cititorii Libertatea contextul social-politic din regiunea Donețk de până la invadarea Ucrainei.
Ea se simte revoltată când este întrebată de unde știe să vorbească atât de bine ucraineana, provenind dintr-o regiune mai mult rusofonă. „Nu erau probleme lingvistice la noi. Acestea sunt niște justificări inventate de agresori”, spune refugiata în limba ucraineană, trecând brusc la limba rusă.
„Vă spun acum în rusă. Am putut vorbi liber atât rusa, cât și ucraineana. Nu am avut probleme. Și aici, la Suceava, vorbesc cu mulți cetățeni ucraineni în limba rusă, dar ei oricum nu susțin războiul și nu înțeleg de ce Moscova a făcut asta. Cei care erau în așteptarea armatei ruse au cam părăsit regiunile din estul țării și s-au mutat în Rusia. Cei care au rămas în Ucraina au ales calea păcii”, susține Agheeva.
„Despre România nu știam nimic”
„După ce m-am ascuns la Sloviansk în beciuri, am dormit în baie și mă străduiam să nu stau în direcția geamurilor ziua, am ajuns printr-un coridor de evacuare în regiunile vestice ale Ucrainei, apoi în România. Aici a venit și fiul meu. Despre acest stat nu știam nimic. Cunoșteam doar că se învecinează cu Ucraina”, povestește refugiata ucraineană.
Prima impresie despre România a fost legată de sentimentul protecției și al liniștii.
„Cu greu te liniștești după ce nimerești într-o zonă sigură. E greu de explicat, pot să înțeleagă doar oamenii care au văzut războiul. Aici începi să înțelegi că nu trebuie să te mai temi de bombe, de arme și nu mai trebuie să ai diverse griji”, menționează Jana Agheeva.
După 8 luni de stat în România am ajuns la concluzia că românii sunt oameni cu inima mare. Noi nu știam nimic despre ei și despre acest stat până acum și cumva regret asta.Jana Agheeva, educatoare:
„Desenăm, cântăm, dansăm”
Învățătoarea din regiunea Donețk, unde în acest moment au loc acțiuni militare, ajută acum copiii ucraineni care au fugit din calea războiului.
Spune că face ceea ce iubește cel mai mult: „Lucrez cu copiii ucraineni cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani, îi pregătesc de școală, învățăm litere, cifre, desenăm, cântăm, dansăm. Este o adaptare pentru condițiile noului mediu. Lucrăm cu ei în ucraineană. Apoi, ajutăm un alt grup de copii să-și facă temele pentru acasă”.
Mulți copii ucraineni învață online, păstrând legătura cu școlile din Ucraina. Doar că penele de curent sunt din ce în ce mai dese.
„Deseori, ei primesc doar temele pentru acasă fără să le explice cineva tema nouă. Noi trebuie să-i înlocuim cumva, temporar, pe profesorii lor de acasă”, explică Jana Agheeva, adăugând că zilnic au loc și lecții de limba română pentru a-i adapta mai ușor pe copii să se integreze în viața societății românești.
„Tare le mai este dor de casă. Ți se rupe inima uneori”
„Familia unui băiețel se află în România. Am auzit cum o întreba pe mama sa când se va termina războiul. Ea i-a răspuns că nu știe. El a întrebat din nou dacă războiul se va încheia mâine, iar mama i-a spus că nu știe. El iarăși a întrebat-o dacă războiul se va termina poimâine. Mama din nou i-a spus că nu știe. Dialogul a durat câteva minute până când mama l-a întrebat dacă copilului îi lipsește ceva în România. Și el i-a răspuns că îi este dor de cățeluș”, povestește Jana Agheeva, precizând că i-au ajuns la urechi nenumărate istorii de acest fel.
„Unii spun că le este dor de orașul lor, alții, de bunica, mătușa sau un prieten. Un copil spunea că vrea acasă pentru că acolo părinții îi permiteau să zburde prin casă, iar aici, în România, vecinul de jos îi ceartă. Cu toate că este bine în România, copiii își întreabă părinții când se va termina războiul odată pentru că tare le mai este dor de casă. Ți se rupe inima uneori”, menționează cadrul didactic.
De la galben-albastru la culori sumbre
Dacă copiii ucraineni sunt rugați să coloreze niște litere cum le place lor, ei aleg în proporție de 80% culorile galben-albastru ale drapelului național.
Sunt și cazuri complicate, copii afectați, care desenează diverse scene prin care au trecut în culori închise.
„Au sosit niște copii din regiunea Kiev, care ne-au povestit cum se ascundeau în beci, cum explodau clădiri și toți au fost nevoiți să fugă. Sunt foarte speriați, se tem de diverse sunete, se tem să rămână singuri în cameră, în toaletă, vor ca tot timpul o ușă să fie deschisă, nu dorm bine noaptea, se tem de întuneric. Multe traume și multă nenorocire au adus acest război pe capul oamenilor”, observă învățătoarea refugiată din regiunea Donețk.
În România vor veni tot mai mulți refugiați
Cadrul didactic mai spune că a văzut în ultima perioadă cum noi refugiați iau calea României și crede că la iarnă vor veni și mai mulți.
„Deja observ cum în România vin tot mai mulți refugiați din Ucraina. Rusia distruge statul nostru, se face frig în case, sistemul energetic este atacat și tot mai mulți spun că nici la Cernăuți, nici în alte regiuni din vestul Ucrainei, viața nu mai este liniștită și în siguranță. Energia electrică se întrerupe tot mai des, iar frigul va deveni o problemă tot mai mare concomitent cu sosirea iernii”, conchide Jana Agheeva.
Fotografii: Marin Gherman
