Bărbatul din imagine a cumpărat numeroase cutii de prăjituri de la nişte cercetaşe, acestea aflându-se în faţa unui supermarket. Când a ieşit din magazin, acesta a fost suprins să vadă două fetiţe încercând să vândă prăjituri, îndurând gerul de afară, relatează Buzzfeed.com.

Kayla Dillard, mama uneia dintre cercetaşe, a povestit CBS News că nu a aflat numele bărbatului, dar a reuşit să facă o fotografie cu el şi cu fetele. „Acel bărbat a fost foarte bun, sincer şi umil. Părea că iubeşte copii”, a spus femeia.

Postarea sa pe Facebook a fost distribuită de mii de ori, multe agenţii de presă preluând ştirea. Bărbatul a fost identificat de jurnaliști ca fiind Detric McGowan, dar mai apoi reporterii au aflat că acesta tocmai fusese arestat de Agenţia Federală de Combatere a Drogurilor, potrivit Mediafax.

Bărbatul a pledat nevinovat pentru opt capete de acuzare. McGowan este acuzat de trafic de heroină, contrabandă în valoare de 1 milion de dolari şi închirierea unei clădiri pentru a produce şi depozita droguri, conform documentelor. Pe lângă arestarea sa, Agenţia i-a confiscat locuinţa.

În timp ce cumpăra prăjiturelele de la cercetaşe, omul a spus că deţinea diverse afaceri şi avea de gând să aducă fursercurile la locurile de muncă.


Citește și: Ministerul Sănătății nu a cheltuit anul trecut 38% din buget. Cu banii economisiți s-ar fi construit două spitale regionale


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.