POVESTE DE CRĂCIUN. Un medic care a ajutat un om fără adăpost să-și recapete vederea povestește lecția primită de la fiul său, după ce i-a spus celui pe care l-a ajutat „Bosche”. „Te rog frumos să nu-i mai spui așa, că degeaba îl ajuți”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Nu putem salva o lume”, spune medicul Adriana Mihalaș, conștientă că mulți sunt cei care au nevoie de ajutor. „Dar oricine poate salva o viață”, completează ea. A fost unul dintre principalii făuritori ai noului destin pentru Sorin. Un bărbat de 54 de ani care a trăit timp de doi ani în fața unui supermarket din București. A legat în jurul lui o întreagă comunitate care l-a ajutat să vadă și să spere.
Cuprins:
- „Am plecat de-acasă din cauza singurătății”
- Șapte luni în întuneric. Apoi a apărut Laura
- „Nu mă interesează ce poveste are: dacă e bun sau nu e bun”
- Cheta între vecini și angajați
- „Fiecare om la ușa căruia am bătut a spus da”
- Echipa de medici care l-a operat pro bono
- „Asistentele” de la supermarket
- Sorin își arată recunoștința față de „satul” lui
- Viața într-un adăpost din București
- „Ai apă caldă, liniște. Poți să te odihnești”
- Cărțile lui Sorin
- „M-a sunat să mă întrebe dacă fură”
- Ce s-a întâmplat cu vecinii din Crângași
- „Oricine poate salva o viață, este un principiu al doctorului”
Mult timp au fost doar Sorin și motanul Jimmy, rămas la rându-i fără casă, după ce s-a închis service-ul de televizoare din cartier, unde-și făcea veacul.
Până când cei doi au inspirat o comunitate diversă de oameni să-și unească forțele și să ajute.
„Fiecare cu ce-a avut de dat, fără să se împovăreze”, spune medicul Adriana Mihalaș, care întâi l-a ajutat pe Sorin cu operația care i-a redat vederea, iar acum îi caută un loc de muncă și o locuință.
„Am plecat de-acasă din cauza singurătății”
Sorin are ochii rotunzi, tenul ridat și mâinile muncite. În privire are serenitatea celui care a trecut deja prin ce era mai rău. Vorbește încet, parcă să nu deranjeze. Cât a stat pe străzi, n-a oprit pe nimeni să ceară ajutorul. L-a primit când i-a fost oferit.
În urmă cu doi ani, bărbatul a venit în București. Fugea de sărăcia din satul lui natal din Dâmbovița, unde lucra ca zilier. O vreme a făcut același lucru și în Capitală.
Am plecat de-acasă din cauza singurătății, după ce m-am despărțit de soție. Acolo, la noi, e sărăcie mare și nu aveam din ce să trăiesc. Sorin:
Soția îl părăsise cu câțiva ani înainte. Luase cu ea doi dintre copii, pe cei mici, iar pe ceilalți șase tatăl îi dusese la un centru de plasament, după ani de zile când au trăit toți de pe-o zi pe alta. Copiii au crescut acolo, iar el îi vizita cât de des putea. Încearcă și azi să țină legătura cu cinci din ei, unul fiind adoptat de o altă familie.
Șapte luni în întuneric. Apoi a apărut Laura
Primul an de București a însemnat muncă plătită cu ziua pentru Sorin. Apoi, treptat, a început să vadă tot mai slab. „Șapte luni n-am văzut. Era noapte-zi la mine. Nu mai vedeam”.
„Nu vedeam nimic”, repetă omul.
A devenit dependent de ceilalți. Lumea lui s-a redus deodată la un trotuar și pervazul exterior al unui supermarket mic din Crângași, de la parterul unui bloc. Locatarii și angajații magazinului s-au obișnuit cu el acolo. Era văzut, dar rămânea neîntrebat.
Laura e parte din „satul” lui Sorin. Vecină „de bloc” cu el, îi ducea deseori câte o porție de mâncare caldă. Într-o dimineață, urma să plece într-o excursie și l-a rugat pe Sorin s-o ajute cu bagajele. Bărbatul a luat gențile, dar se îndrepta în cu totul altă direcție decât unde se afla mașina tinerei. Laura și-a dat seama că Sorin nu mai vede.
A știut pe loc că vrea să facă ceva.
„Tatăl meu a fost orb 14 ani, din cauza glaucomului și a cataractei. Știu ce înseamnă și i-am promis (n.r. lui Sorin) că strâng bani”, povestește ea.
„Nu mă interesează ce poveste are: dacă e bun sau nu e bun”
Nu știa nimic despre trecutul lui Sorin. Sau cum a ajuns pe stradă. Spune că nici nu-i pasă foarte tare. Voia doar să-l ajute. „Nu mă interesează ce poveste are, dacă e bun sau dacă nu e bun. Toți suntem la un moment dat mai buni sau mai răi decât alții”.
Laura spera că problema se poate rezolva cu ochelari, dar, după ce l-a dus pe Sorin la un magazin de optică, i s-a spus că probabil e vorba de cataractă și va fi nevoie de o operație. Așa a început să strângă donații. Întâi a adunat bani de la prietenii ei, apoi printre vecini.
Cheta între vecini și angajați
Elena Grigore s-a alăturat imediat efortului. Femeia, văduvă și pensionară, îi ducea și ea mâncare lui Sorin când putea. Era și cea care-i spăla hainele la ea acasă.
„Am strâns bani, da, am pus pe vecinele mele, a adus una un milion, una cinci sute, i-am dat și eu un milion”, inventariază femeia lanțul generozității. La bază e o filosofie simplă, populară: „E bine să faci bine, că rău se face ușor. Dar binele mai greu.”
La rândul lor, angajații supermarketului și-au făcut propria chetă. Și vrând să afle mai multe informații despre partea medicală, i-au povestit despre cazul lui Sorin altei vecine: medicul de familie Adriana Mihalaș.
„Fiecare om la ușa căruia am bătut a spus da”
Întâi s-a mirat. A realizat că, deși îl vedea zi de zi la intrarea în magazin, nu și-a dat seama că bărbatul avea probleme cu vederea. „Treceam pe lângă el. Nu-ți pui problema, treci grăbit, nu stai să conversezi”.
Apoi le-a spus casierilor care strângeau donații că trebuie întâi de toate să vadă dacă Sorin e operabil. S-a oferit să caute un medic oftalmolog care să-l evalueze. Ulterior, toate au curs de la sine, într-un lanț al generozității.
„Fiecare om la ușa căruia am bătut a spus da”, povestește Adriana Mihalaș.
„Când a intrat la oftalmolog, Adriana i-a zis: facem și noi o faptă bună? Îți dai seama că n-aveai ce să spui altceva”, își amintește Laura.
Echipa de medici care l-a operat pro bono
La evaluare, s-a confirmat diagnosticul de cataractă. Boala era într-un stadiu foarte avansat: „Cristalinul era ca laptele, ca smântâna, complet opac”. Totuși, Sorin putea fi operat. Medicul oftalmolog s-a oferit să opereze gratuit. Tot pro bono au contribuit chirurgul generalist, anestezista, medicul de laborator, cardiologul care a dat avizul înaintea operației.
Au vrut să rămână anonimi nu doar din modestie, ci și pentru că își dau seama că „nu putem salva o lume”, explică Mihalaș.
„Asistentele” de la supermarket
În octombrie, după jumătate de an în întuneric și după ce era sigur că nu va mai vedea niciodată lumina soarelui, nici fețele copiilor săi, Sorin și-a recuperat vederea.
Am zis că visez, că nu e adevărat. Dar Dumnezeu încă m-a ajutat.Sorin:
Adriana, care a fost lângă el când i s-au dat jos bandajele după operație, descrie momentul, citând comparația făcută de o prietenă a ei: „Ca și cum aș fi născut a doua oară”.
În recuperarea postoperatorie, cei care l-au îngrijit pe Sorin au fost angajații supermarketului. Indiferent cine era pe tură, respectau programul notat de medici.
O dată la patru ore era responsabilitatea altcuiva să-i pună picăturile de ochi. „Dacă eram la casă, de obicei sunt la casă seara, când e coadă, merge colegul de pe sală. Ne-am sincronizat cât de cât”, spune Mădălina, una dintre „asistentele” lui Sorin.
Sorin își arată recunoștința față de „satul” lui
Adriana rememorează primul consult postoperator. Un moment care-i va rămâne întipărit în mintea ei. La ieșirea din clinică, ea și Sorin s-au întâlnit cu medicul anestezist.
„Când l-a văzut, a întins mâinile spre el să-l îmbrățișeze. El s-a speriat și a făcut un pas înapoi. Nu e obișnuit ca lumea să întindă mâinile spre el, ci, din contră, să se ferească”.
Sorin are însă felul lui de-a le spune mulțumesc celor care l-au ajutat. „Ne ajută, face curat aici, cu toate că nu i-am cerut noi. Nu este nicio frunză. Nici nu zici că e toamnă, cu toate că suntem înconjurați de copaci. Dacă e nevoie, el mătură de cinci ori pe zi”, povestește Dan, un alt angajat al supermarketului.
Când lumea lui Sorin s-a redus la câțiva metri pătrați, supermarketul a devenit casa lui. În mai multe feluri. Timp de doi ani, angajații și clienții i-au luat apă, sandvișuri și l-au îngrijit.
Ca să-i poată fi făcută intervenția chirurgicală, Sorin avea nevoie și de un document de identitate. Adriana a luat legătura cu cei de la secția de poliție 20. Au întrebat-o care e adresa lui și, pe moment, ea a dat adresa supermarketului. Apoi, Sorin, care în acea perioadă nu vedea deloc, a mers la secție, însoțit de o altă persoană fără adăpost. Un drum și 30 de lei mai târziu, avea o identitate.
Viața într-un adăpost din București
Sorin a vrut să rămână tot pe stradă și după operație. Nu voia să audă de adăposturile de noapte. Mai încercase să doarmă la unul în urmă cu un an, dar era prea aglomerat și gălăgios. „Nici nu-mi place să stau acolo unde-s oameni mulți, îmi place să stau liniștit, pe treaba mea”.
În București, sunt peste 400 de locuri în adăposturile gestionate de cele 6 primării de sector, potrivit celei mai recente centralizări, din noiembrie.
Așa că Adriana a găsit un alt loc pentru el, la adăpostul de noapte al DGASPC Sector 6, în zona mănăstirii Văratec. Și, treptat, l-a convins să meargă. Avea nevoie de un spațiu curat, mai ales după operație.
„I-a plăcut foarte mult și apoi a devenit dependent de centrul social. Toată lumea acolo îl cunoaște, îi cumpără și țigări”, spune ea.
Camerele din centru sunt modeste: câte două paturi suprapuse și o masă cu scaun, dar e curat, cald și Sorin are loc să țină sub pat o cutie de plastic cu haine, cărți și alte obiecte personale, care fac ca atunci când vorbește acum de adăpost să-i spună „casa mea”.
Dar „casa” vine cu reguli stricte. Poate intra acolo, în fiecare seară, la 20, după ce trece testul fiolei și după ce e căutat de lucruri interzise, ca alcoolul sau drogurile.
„Ai apă caldă, liniște. Poți să te odihnești”
„Au niște reguli: să nu te duci beat în primul rând. Regulile sunt foarte bune. Mâncare, spălat.. Nu deranjezi pe nimeni, nu te deranjează”, povestește el. „Îmi convine situația acolo: apă caldă, liniște. Poți să te odihnești de la 8 până la 8 dimineața.”
Când nu vedea, nici nu se putea îngriji. „Nici nu vedeam să mă bărbieresc. Acum e altă situație: mă duc să-mi fac baie, mă schimb, pun hainele la spălat.”
Cărțile lui Sorin
În plus, Sorin e recunoscător că acum își poate petrece timpul citind câte o carte. „De la 8 până la 10, e programul meu de citit”, povestește el. Are un teanc de cărți primite de la dr. Mihalaș sau împrumută de la bibliotecă. Nu e mofturos, citește tot ce-i cade-n mână, fie că e vorba de volumul de poezii scris de Costel Pitorac, un alt om fără adăpost, sau de „Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus” de John Gray.
Dimineața, la 8, trebuie să plece din nou pe străzi. Se întoarce la motanul Jimmy, care îl așteaptă mereu loial, în fața supermarketului. La prânz, de obicei, merge să mănânce la centrul comunitar Grivița-Cișmigiu, de care se ocupă ONG-ul Carusel. Și aici își face de lucru: curăță legume pentru prânz sau ajută la curățenie.
Cu banii adunați - care n-au mai fost necesari pentru operație -, vecinii și angajații supermarketului i-au cumpărat lui Sorin mai multe lucruri de care avea nevoie: picăturile de ochi necesare postoperator, haine și pijamale, un telefon și cartelă, abonamente pentru mijloacele de transport în comun.
„M-a sunat să mă întrebe dacă fură”
Solidaritatea și bunele intenții au construit o comunitate în jurul lui Sorin. Ca un sat, cum spuneau africanii, iar apoi americanii, că e nevoie, „ca să crești un copil”. Însă, chiar și în acest cerc de bunăvoință, au intrat, neinvitate, prejudecățile.
Unul dintre pacienții care s-a operat în aceeași zi cu Sorin își lăsase portofelul pe o noptieră a clinicii. Apoi, a dispărut. După externarea lui Sorin, „asistenta m-a sunat să mă întrebe dacă fură. Eu știam că nu fură”, spune Adriana. Portofelul căzuse de pe raft și a fost recuperat imediat.
Altă lecție a venit direct de la copii. Pe Adriana Mihalaș, fiul ei, în vârstă de 18 ani, a învățat-o să aibă mai multă grijă la cuvintele pe care le folosește. Într-o zi, l-a rugat să-i aducă niște tricouri: „Pentru «bosche». Exact așa am spus. A venit copilul cu pachetul și s-a uitat în ochii mei cu reproș și a spus: «astea sunt pentru domnul. Și te rog frumos să nu-i mai spui bosche, că degeaba îl ajuți»”.
Nu folosea termenul peiorativ, ci „ca un soi de alint”, însă și-a dat seama că fiul ei are dreptate. Nu era o formă adecvată de a vorbi despre omul pe care-l ajuta.
Ce s-a întâmplat cu vecinii din Crângași
Povestea lui Sorin i-a unit. E unul dintre efectele colaterale atunci când ajuți necondiționat. Din vecini care abia se salutau în bloc au ajuns acum să împartă câte o cină. „A coagulat vecinii”, spune Adriana. Oamenii încă îl văd aproape zilnic, în fața magazinului, unde motanul Jimmy îl așteaptă, loial, în fiecare dimineață. Dar acum e alt om.
Sorin își dorește cel mai mult să muncească din nou. Are o relație strânsă cu unul dintre fiii săi. Tânărul, care a terminat o școală profesională de electrician, vrea să se mute cu el în București, când va împlini 18 ani, în ianuarie.
„O să mă duc cu el la muncă, să fim uniți amândoi”, spune, cu speranță, Sorin. La câteva săptămâni după operație, Adriana și oamenii de la Protecția Copilului Târgoviște au “conspirat” să-l aducă pe adolescent în București pentru câteva ore. Și el, și tatăl său au fost foarte emoționați să se revadă.
„Oricine poate salva o viață, este un principiu al doctorului”
Micul „sat” care s-a strâns în jurul lui Sorin încearcă acum să le găsească și câte un loc de muncă. De curând, Adriana Mihalaș a crezut că a avut de succes cu această căutare. Primise un răspuns pozitiv inițial, dar apoi patronul respectiv i-a spus că „nu angajează oameni ai străzii”.
Mihalaș nu are însă de gând să renunțe.
Autoritățile nu au o statistică oficială despre numărul oamenilor fără adăpost din București, așa cum a arătat Libertatea în seria despre viața în stradă. Peste 5.000 de oameni stăteau pe străzile din București, în 2010, conform datelor unui ONG. Adriana înțelege că nu-i poate ajuta pe toți, dar poate să-l ajute pe unul dintre ei:
„E o picătură pe piatră încinsă, dar mă bucur că am făcut pentru un om. Oricine poate salva o viață - este un principiu al doctorului.”
IoanaC. 25.12.2022, 21:24
Foarte frumoase, povestea si articolul, felicitari oamenilor din "satul" lui Sorin si celor care au scris articolul, e fain sa citesti si despre multele fapte bune ale romanilor!
User Șters 25.12.2022, 21:37
Logica de extremist woke. Sunt sigur că un om flamand sau in suferită ar prefera ajutor chiar daca după i s-ar zice într-un mod semi jignitor. Dar normal că oamenii care nu au avut niciodată probleme își creează singuri probleme și scenarii fictive