Copila, pe nume Stella, face parte dintre cele mai noi victime pe care Florida le numără, numărul total al morților ajungând la 22, în timp ce 126 de persoane sunt încă căutate sub dărâmături.

Oficialii au anunțat joi seară că au găsit două noi victime. „Una dintre aceste victime este, din păcate, fiica în vârstă de 7 ani a unui pompier din oraşul Miami”, a spus primarul comitatului Miami-Dade, Daniella Levine Cava.

Tatăl Stellei, Enrique Arango, lucrează de 10 ani în departamentul de salvare împotriva incendiilor din Miami și, totodată, este membru al echipei de salvare care i-a găsit fata fără suflare.

A fost prezent când colegii săi au scos-o pe Stella dintre zidurile dărâmate și nu singur, ci alături de băiatul său și fratele Stellei.

„Când a fost alertat că suntem aproape de locul în care ar fi putut fi persoana lui iubită, a venit și a stat alături de alți colegi de pompieri. Am reușit să o aducem și să-i dăm măcar ocazia să-și ia rămas-bun”, a declarat pentru WPLG șeful intervenției de salvare, Ignatius Carroll din Miami.

„Au pus-o pe targă. Tatăl a învelit-o cu jacheta lui și a acoperit-o cu un mic steag american. Tatăl, fratele ei și ceilalți pompieri care au scos-o au escortat cadavrul printr-un grup de polițiști și pompieri”, a spus un salvator, care a vrut să rămână anonim.

Prietenii fetiței au scris pe rețelele sociale cu Stella a fost găsită moartă alături de mama ei, Graciela, deși autoritățile încă nu au confirmat că au găsit și trupul mamei.

„Odihnește-te în pace, frumoasa mea prietenă Graciela Cattarossi și prețioasa mică Stella. Tocmai am aflat că voi două ați fost găsite aseară dormind împreună. Ați fost de nedespărțit”, a scris o persoană pe internet.

Fiica de 7 ani a unui pompier, victima tragediei din Miami. Tatăl a găsit-o sub dărâmături și a învelit-o cu drapelul SUA
Oamenii au adus flori în locul unde Stella a murit printre zidurile dărâmate ale blocului.

Stella locuia alături de familia ei într-un apartament din blocul care s-a prăbușit.

Clădirea de 12 etaje s-a prăbușit miercuri noapte, 23 iunie, în Surfside, lângă Miami Beach.

Operațiunea este însă extrem de dificilă. Potrivit oficialilor, o parte dintre dărâmături s-au prăbușit în noapte de luni spre marți, în timp ce o altă porțiune din clădire rămâne în continuare în picioare.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.