Printre tradiţiile de Crăciun ale spaniolilor se regăseşte decorarea locuinţelor cu figurine, care de obicei înfăţişează personaje biblice. Din diferite materiale sau chiar comestibile, din ciocolată sau marţipan, anul acesta printre figurine se află şi Barack Obama, noul preşedinte al SUA.
Astfel, producătorii de dulciuri din Catalunia au început deja să scoată la vânzare Obama dulci, de ciocolată, cu 14 euro bucata.
Chiar dacă nu o să se găsească, probabil, nimeni care să îşi decoreze locuinţa cu figurine care-l înfăţişează pe noul ocupant al Casei Albe, ideea e interesantă, amuzantă şi probabil aducătoare de profit, având în vedere că democratul este foarte apreciat în întreaga lume.