Transferul de putere de la Washington s-a făcut și pe Twitter. Mai exact, în momentul depunerii jurământului de președinte de către Donald Trump, contul @POTUS (acronim de la 'President of the United States' (Președintele Statelor Unite-n.r.), folosit până acum de Barack Obama, a fost transferat succesorului său la Casa Albă.
Contabilizarea tweet-urilor a fost adusă la zero, dar nu și a numărului de abonați. Obiectivul executivului american a fost inițial să păstreze împreună abonații (adică peste 13 milioane), iar acum acest număr s-a ridicat la peste 14 milioane.
Totodată, un nou cont, @POTUS44, însemnând cel de-al 44-lea președinte al SUA, reunește toate tweet-urile trimise de Barack Obama, care vor fi arhivate, fiind vorba de peste 350 de postări.
Aceeași logică s-a aplicat și în cazul conturilor fostei Prime Doamne Michelle Obama (@FLOTUS), care acum aparține Melaniei Trump, dar și cu cel al fostului vicepreședinte Joe Biden (@VP) și fostului purtător de cuvânt Josh Earnest (@PressSec).
Noul președinte al SUA a făcut deja cinci postări pe noul cont, însă se pare că acesta va folosi în continuare contul său personal, @realDonaldTrump , unde are peste 21 de milioane de abonați.
Donald Trump a devenit vineri cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, preluând această funcție de la Barack Obama. Republicanul a depus jurământul în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington, în faţa clădirii Capitoliului, tradiţie ce datează încă de pe vremea lui George Washington.
După ceremonia sa de învestire, excentricul miliardar a intrat în istorie ca cel mai în vârstă președinte ce ocupă această funcție.
Născut pe 14 iunie 1946, Trump a devenit cel mai în vârstă președinte american la data învestirii în funcție, având 70 de ani și 7 luni, mai mult decât oricare altul. Miliardarul va depăși astfel recordul deținut de republicanul Ronald Reagan, care 69 de ani și 11 luni, când și-a început primul mandat.