Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a revenit luni seară cu precizări, după ce, tot astăzi, a declarat că 50% dintre bucureșteni s-au vaccinat anti-COVID cu cel puțin o doză. „Din păcate, acest număr este eronat”, a precizat prefectul.
„În cursul zilei de astăzi, am raportat un număr de 1,2 milioane de bucureșteni vaccinați, ceea ce ar fi însemnat un rezultat remarcabil: 50% dintre locuitorii Capitalei vaccinați. Din păcate, acest număr este eronat. Am interpretat greșit - de fapt, acesta reprezintă numărul de doze administrate în cele două faze”, a declarat prefectul Alin Stoica.
Acesta a afirmat că „numărul de bucureșteni vaccinați cu cel puțin o doză este de 667.176, iar cel al bucureștenilor imunizați complet este de 585.611”.
Prefectul Capitalei și-a cerut scuze și le-a mulțumit celor care l-au atenționat că a greșit.
Vă cer scuze pentru eroare. Ar fi fost o veste cu adevărat bună dacă număram, astăzi, peste 50% dintre bucureșteni vaccinați. Din păcate, mai avem de muncit până la a obține acest rezultat. Le mulțumesc celor care mi-au atras atenția asupra acestei erori.Prefectul Capitalei, Alin Stoica:
În București, 1,5 milioane de persoane sunt eligibile pentru vaccinare, la o populație totală de 2,2 milioane de locuitori, potrivit prefectului Alin Stoica.
În București, la vaccinarea anti-COVID, cel mai bine stă sectorul 1, iar cel mai prost stau sectoarele 3 și 5.
Foto: Hepta