Viceprimarul a mai spus că muzeul urmează să fie amplasat pe un teren din Sectorul 6 al Capitalei care deocamdată nu este cunoscut, dar va fi identificat în următoarele două săptămâni de reprezentanţi ai administraţiei publice locale. El a precizat că este important ca terenul să aibă acces la utilităţile publice.

Preşedintele organizaţiei Romano ButiQ, Ciprian Necula, a declarat că prin acest proiect nu se urmăreşte înfiinţarea unui muzeu etnografic de secol XIX care să prezinte costume sau câteva dintre uneltele romilor, ci se doreşte a fi un muzeu „high tech”, cu holograme, proiecţii tehnologice, proiecţii video, un muzeu forum din care oamenii să afle ce sunt cu adevărat romii.

Costurile pentru deschiderea muzeului sunt estimate la aproximativ 500.000 de euro, suprafaţa clădirii fiind de aproximativ 1.500 de metri pătraţi şi va fi deschis cel mai devreme în luna mai

Potrivit reprezentanţilor Romano ButiQ, în urma recensământului a rezultat că în Sectorul 6 al Capitalei sunt aproximativ 2.000 de romi, însă datele neoficiale arată că acolo trăiesc între 10.000 şi 11.000 de romi. Conform recensământului populaţiei, în România trăiesc aproximativ 618.000 de romi, însă potrivit datelor neoficiale de la Comisi Europeană şi Banca Mondială, numărul acestora ar putea fi de trei milioane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.