Cîţu a ajuns, vineri, înainte de ora 18.00, la Sala Palatului. Personalul care se ocupă de acces i-a măsurat temperatura. „Dacă-mi permiteţi, îmi fac datoria. Sunteţi bine”, i-a transmis bărbatul premierului, după ce i-a măsurat temperatura, potrivit News.ro. Cîţu s-a oprit şi a salutat două persoane care tocmai se vaccinaseră.

Premierul a fost întâmpinat apoi de Valeriu Gheorghiţă care, alături de şefa INSP, Adriana Pistol, face parte din personalul care vaccinează.

Ulterior, într-o scurtă declarație de presă, Câțu a remarcat „organizarea exemplară” și a felicitat medicii voluntari care fac vaccinarea.

Am depășit 3.500.000 de persoane vaccinate. Azi suntem la 92.000, după ce joi au fost peste 100.000 de oameni imunizați”, a transmis demnitarul.

„Începând de azi, în România, caz poate unic în Europa, te poți vaccina fără programare: vă alegeți centrul, mergeți să vă vaccinați, fără să se mai stea la coadă”, a spus Cîțu.

„Cu cât ne vaccinăm mai repede, cu atât revenim mai rapid la viața normală, de dinaintea pandemiei. Veniti să vă vaccinați, e rapid, ușor, nu stați mult”, a fost mesajul premierului.

„Doar așa, vom putea face pasul important de la 1 iunie pentru revenirea la normalitate”

„Doar așa, prin vaccinare, vom putea face pasul important de la 1 iunie pentru revenirea la normalitate și veți vedea asta în măsurile de relaxare care vor fi anunțate în curând”, a încheiat Cîțu.

Deciziile noastre vor arăta clar că România e pe drumul cel bun și mai aproape de normalitate.

Florin Cîțu:

Maratonul de Vaccinare – Ediţia de Bucureşti a început, la Biblioteca Naţională şi la Sala Palatului, fiind organizate 50 de fluxuri unde doritorii vor putea primi serul Pfizer, fără programare. Până la această oră, 300 de persoane s-au vaccinat la Biblioteca Națională și 1.200 la Sala Palatului.

Foto: captură video

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.