Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat marți că autoritățile nu au depistat nici o legătură între explozia produsă sâmbătă seara la Budapesta şi criza imigranţilor, afirmă premierul Viktor Orban, informează Reuters.
"Nu există nici o legătură între criza imigranţilor şi explozie. Nu există nicio legătură între criza imigranţilor şi explozie", a declarat Viktor Orban, care în ultimii ani a luat măsuri dure împotriva extracomunitarilor argumentând că printre ei s-ar infiltra terorişti.
"Oricare ar fi mobilul autorului, este vorba de un act odios... Am ordonat Ministerului de Interne să îl aresteze şi să afle de ce a făcut aşa ceva", a subliniat Orban.
O explozie puternică a zguduit Budapesta în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, doi polițiști fiind răniți în urma deflagrației. Incidentul a avut loc chiar în centrul orașului, iar cauzele sunt încă cercetate de autorități. Ipoteza unui atac terorist nu a fost exclusă până în acest moment de oficiali, relatează RT.com și Reuters.
Explozia a avut loc la parterul unui magazin din centrul Budapestei, în apropiere de Academia de Muzică Ferenc Liszt. Numeroase echipaje au intervenit rapid la fața locului, iar zona a fost evacuată.

#Budapest #explosion Foto László @indexhu @hvg_hu En hel del spikar syns efter explosionen som inte orsakade någon brand. pic.twitter.com/0u6EDb1QGo
— JB (@ladyburda) September 25, 2016