Preotul care a fotografiat ultimul drum al Regelui Mihai, la funeraliile care au avut loc, sâmbătă, la Curtea de Argeș. Deși ținea în mână o flăclie, părintele, dotat cu un aparat de fotografiat profesional, a surprins în imagini momentul în care sicriul cu trupul Majestății Sale Defuncte a fost introdus în Noua Catedrală din Curtea de Argeş.Slujba de înhumare a Regelui Mihai a fost oficiată, sâmbătă, de un sobor impresionant format de 400 de preoți, în frunte cu ÎPS Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi ÎPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale.
După ceremonia religioasă, militarii au preluat sicriul şi crucea şi s-au deplasat către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, fiind urmaţi de cortegiul funerar. Oamenii prezenţi la funeralii au luminat drumul între mănăstire şi Noua Catedrală cu lumânările aprinse.
Unul dintre preoții din sobor a fotografiat momentul în care fostul suveran a fost depus pentru totdeauna lângă Regina Ana, soția sa, în Noua Catedrală. Deloc incomodat de făclia pe care o ținea în mână, părintele a fotografiat momentele în care Regele Mihai a fost condus pe ultimul drum.
În onoarea fostului suveran, 21 de salve de tun au fost trase de către Brigada 30 Gardă, fiind intonat Imnul Naţional şi Imnul Regal. Sicriul a fost apoi coborât în criptă.
16.000 de oameni au asistat la slujba de înhumare a Regelui Mihai.
foto: Dumitru Angelescu