Preşedinta Comisiei de Apărare din Senat: „Nu sunt motive de panică. Nu vom fi luaţi cu arcanul în armată”

 260 comentarii
Arhiva foto

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei de Apărare din Senat, a declarat marţi, 6 februarie, după întâlnirea cu șefii din MApN, că nu există niciun motiv de panică și nu se va da nicio lege privind stagiul militar obligatoriu, relatează News.ro.

„Este un proiect de lege la care lucrează Ministerul Apărării, care vorbeşte despre stagiul militar voluntar sau pregătire militară voluntară. Termenii și condiţiile le vom vedea cu toţii în momentul în care acest proiect de lege primeşte avizele instituţionale”, a spus Pauliuc.

„Nu există niciun motiv de panică, pentru că nu se va da nicio lege, nu va face niciun român stagiu militar obligatoriu, nu vom fi luaţi cu arcanul sa mergem în armată”, a afirmat senatoarea.

Preşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Laurenţiu Leoreanu, a precizat că în proiectul Statutului Militarului Voluntar este vorba de femei şi bărbaţi între 18 şi 35 de ani care nu au satisfăcut stagiul militar, iar perioada propusă este de 4 luni, cu anumite recompense, privind cazarea gratuită, salarizarea şi stimulente.

„Nu am intrat în detalii pe propunerea de salarizare, se merge în discuţiile libere undeva la trei salarii medii brute”, a mai afirmat Leoreanu.

Senatorii şi deputaţii membri ai comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Parlamentul României s-au întâlnit, marţi, la sediul MApN, cu conducerea ministerului, în urma invitaţiei oficiale adresate de ministrul apărării, Angel Tîlvăr, conducerii celor două comisii, la începutul lunii ianuarie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (260)
  • Avatar comentarii

    robert720 06.02.2024, 21:14

    Ce inseamna mesajul asta? Daca, Doamne fereste, cade Ucraina, ce alta solutie va fi decat sa ne mobilizam?? Asta e un mesaj defetist al unei doamne care baga capul in nisip, precum strutul. Trebuie sa fim pregatiti si pentru cel mai rau scenariu posibil, asa cum bine a spus dl. general Vlad.

  • Avatar comentarii

    MihneaBuzatu 06.02.2024, 21:17

    Are dreptate,SINGURUL RAZBOI CARE VA VENI,va fi inceput de NATO cu tertipuri,amenintari si marionete ca in Ucraina.Cu 3 luni inainte de Ucraina l-au pus in functie prim ministru pe Ciuca,deci stiu ff bine care e situatia.Ceea ce NATO sau G7 nu ne spune,nu vor sa stim este ca economiile tarilor europeene si membre a NATO/G7 sunt in pericol.Ceea ce nu vor sa spuna este ca si ei ca si regii de odinioara duc razboaie pe datorie si pe carca noastra pentru interesele geopolitice ale corporatiilor.

  • Avatar comentarii

    EDYKEY 06.02.2024, 22:44

    Asta spune acum, dar vremurile de pace se cam duc încet, încet... Peste cativa ani nu se știe ce va mai fi... Suntem și aproape de război și de ruși, aici vor fi operațiunile militare în caz de conflict... Și forțele NATO tot aici vor fi concentrate și în Polonia...

  • Avatar comentarii

    omuldelamare 07.02.2024, 04:32

    Ar fi recomandabil ca Guvernul să ia în considerare și crearea de subunități de mercenari care să beneficieze de aceleași drepturi și obligații ca și militarii români și cu posibilitatea obținerii cetățeniei române după 5 ani de activitate, după modelul Legiunii străine. Cei mai recomandabili sunt nepalezii, cunoscuți ca fiind foarte disciplinați, foarte buni militari și cu pretenții financiare modeste. În prezent, mulți nepalezi sunt folosiți în cadrul trupelor armate Gurka.

  • Avatar comentarii

    Lascarus 07.02.2024, 06:02

    De fapt ce trebuie sa aparam? Si impotriva cui sa luptam?

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!