Xi Jinping, președintele Chinei, a avertizat că există riscul unui al doilea val de infectări cu virusul COVID-19, fiindcă pandemia la nivel mondial e în plină expansiune și autoritățile fac cu greu față, iar măsurile pentru împiedicarea răspândirii virusului au efecte relative.
Într-o întâlnire cu conducerea partidului comunist chinez, Xi Jinping a avertizat că există pericolul real al unui nou val de infectări cu acest tip de coronavirus, chiar dacă, oficial, pandemia este ținută sub control, numărul îmbolnăvirilor și al deceselor a scăzut, iar orașul Wuhan, epicentrul acestei pandemii, a ieșit miercuri din carantină.
„Au apărut noi dificultăți și provocări înainte de reluarea activităților”, a spus Xi Jinping, citat de agenția Xinhua, a informat CNN.
Xi a cerut autorităților chineze să urmărească cu atenție cazurile importate din străinătate și să prevină reapariția focarului.