„Voi încredinţa domnului Pellegrini formarea unui nou guvern după ce voi primi demisia guvernului actual al domnului Fico”, a declarat preşedintele slovac Andrej Kiska, după o întâlnire cu vicepremierul Peter Pellegrini.

„Ieri (miercuri), partidele din coaliţie m-au informat că au sprijinul unei majorităţi parlamentare pentru un nou guvern condus de domnul Pellegrini”, a continuat acesta.

Coaliţia guvernamentală de la Bratislava, formată în urma alegerilor din 2016, cuprinde partidul social-democrat Smer-SD al lui Robert Fico, Partidul Naţional Slovac (SNS, dreapta naţionalistă) şi Most-Hid (centru-dreapta, apropiat de minoritatea maghiară), notează Agerpres, care citează agenția France Presse.

Robert Fico s-a oferit, miercuri seară, să demisioneze cu condiţia ca partidul său, Smer-SD, să poată alege succesorul său în fruntea guvernului de coaliţie de la Bratislava. Totodată, o altă condiție impusă de el a fost ca președintele să respecte rezultatul alegerilor legislative din 2016 şi să garanteze şi respecte acordul de coaliţie care a permis formarea guvernului actual.

Decizia lui Robert Fico de a demisiona, care urmează la două zile după demisia ministrului de interne Robert Kalinak, este legată de scandalul provocat de uciderea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak, asasinat cu focuri de armă împreună cu iubita sa în apartamentul lor, la finalul lunii februarie.

Anchetele jurnalistice ale lui Kuciak se axau pe legăturile obscure dintre oamenii de afaceri şi politicieni, printre investigaţiile sale mai recente fiind şi afacerile derulate în Slovacia de italieni care ar avea legături cu mafia. În urma celor două crime au fost reţinuţi şapte suspecţi italieni, care între timp au fost eliberaţi din lipsă de probe. Circumstanţele acestui asasinat rămân în continuare neclare, însă uciderea jurnalistului a provocat manifestații de amploare în Slovacia.

Foto: EPA


Citește și: Vasluianul declarat mort în 2016, deși este viu, a pierdut procesul prin care cerea anularea decesului


Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Playtech.ro
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Observatornews.ro
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale