Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat, luni, cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Potrivit unui oficial UE citat de Guardian, liderii Uniunii ar putea discuta posibilitatea noii aderări la un summit informal în luna mai.
„Astăzi am semnat o cerere de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Destul de sigur că acest lucru este real”, a transmis președintele Zelenski, luni, într-un mesaj pe Facebook. Cererea urmează să fie transmisă marți la Bruxelles.
Liderii Uniunii Euroepe s-ar putea reuni la un summit informal la care să discute cererea Ucrainei. „Cred că pribcipalul motiv pentru care această mutare este necesară președintelui Zelenski în negocierile cu Rusia”, a declarat, pentru The Guardian, un oficail al UE.
Acesta a precizat că nu a fost demarat încă niciun proces legat de aderare.
Într-un mesaj video difuzat chiar înaintea negocierilor ruso-ucrainene din Belarus, Zelenski a cerut ca țara sa să fie primită în Uniunea Europeană. Președintele a mai transmis că soldații ucraineni nu luptă doar pentru țara lor, ci pentru toată Europa.
Duminică seară, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat într-un interviu pentru Euronews că țara condusă de Zelenski este „una dintre noi şi o dorim în UE”.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a spus că va avea loc o dezbatere privind o viitoare aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia