Potrivit presshub, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, locuiește acum într-o clădire de lux. Chiria plătită este de 21.000 de dolari pe lună, față de 13.150 cât costa fosta reședință.

Noua reședință a ambasadorului României în SUA, de la 3003 Massachusetts Ave NW, Washington DC, a fost construită în 1934 și are 46 de camere, potrivit Washington Post. În anii 1960 și 1970, imobilul care are 8 dormitoare, 8 băi și piscină a fost locuința reprezentantului diplomatic al Iranului în Statele Unite.

Reședința de lux a rămas mulți ani nefolosită. În 2020, a început renovarea, care a costat statul american 2,5 milioane de dolari, apoi a fost scoasă la închiriat. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, s-a mutat anul acesta acolo.

MAE: Vechea reședință a ambasadorului României în SUA, prea degradată

Ministerul de Externe de la București a explicat pentru presshub.ro care au fost motivele pentru care ambasadorul României în SUA și-a schimbat reședința.

Potrivit MAE, mobilul prezenta în majoritatea spațiilor de locuit un grad avansat de degradare, adică pereți cu fisuri, zone degradate din cauza infiltrațiilor, sistem de încălzire/răcire învechit, tocăria uşilor şi ferestrelor deteriorată, instalații sanitare vechi și uzate, lucruri care însemnau intervenții complexe, potrivit presshub.ro.

Vechiul imobil nu putea fi restaurat din fondurile publice ale ambasadei pentru că nu este proprietatea statului român, a precizat aceeași sursă.

Chiria pentru fosta reședintă a fost de 13.150 USD/lună, a informat Ministerul de Externe, care a precizat că actuala casă este închiriată de la Departamentul de Stat al SUA și costă cu aproape 8.000 de dolari pe lună mai mult pentru că beneficiază de restaurări și modernizări.

„Chiria pentru fosta reședintă era de 13.150 USD/lună, nivel care evidenția starea tehnică a imobilului și care cel mai probabil ar fi înregistrat o creștere semnificativă în urma renovării capitale, urcând suma lunară plătită proprietarului/administratorului la prețul pieței pentru clădiri de dimensiunea și destinația acesteia”, transmite MAE.

Potrivit diplomației române, actuala chirie a fost negociată la sânge. Inițial, suma cerută a fost de 25.000 de dolari pe lună, dar „prețul negociat a ajuns la 21.000 USD/lună, cu aproape 30% mai mic”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

SaTaNiKa 28.07.2022, 03:00

*** nu are gusturi rele, s-a mutat într-o clădire de lux din Washington care a aparținut diplomației iraniene.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor

Avatar comentarii

misu50 28.07.2022, 14:24

Resedinta asta (46 camere, etc.) mi se pare prea mare si pentru toata ambasada!! Se rataceste tipul prin ea si ii trebuie o jumatate de ora doar sa gaseasca iesirea...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.