Tânărul care i-a dat mașina minorului, iar acesta a provocat accidentul de lângă Parcul Pantelimon, inculpat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă

Comentează
Parcarea din Parcul Pantelimon unde a avut loc accidentul mortal din 28 iulie. Foto: Google Maps

Tânărul care i-a încredinţat autoturismul minorului care a provocat accidentul din parcarea de lângă Parcul Pantelimon din Bucureşti a fost pus sub acuzare pentru infracţiuni de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Procurorii care l-au inculpat pe bărbatul major aflat pe scaunul din dreapta şoferului susţin că acesta cunoştea faptul adolescentul că nu posedă permis de conducere şi că se află sub influenţa protoxidului de azot, relatează News.ro.

În acest fel, susțin procurorii, acesta „a prevăzut că acţiunile sale pot avea drept consecinţă uciderea sau rănirea gravă a unor persoane, însă a sperat fără temei că acest rezultat nu se va produce”.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, miercuri, extinderea acţiunii penale faţă de tânărul major care i-a încredinţat autoturismul autorului accidentului produs în luna iulie, în parcarea de lângă Parcul Pantelimon din Capitală. Acesta este inculpat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

„În sarcina acestuia s-a reţinut că la data de 28.07.2024, la ora 19.30, i-a încredinţat autoturismul inculpatului minor, despre care cunoştea faptul că nu posedă permis de conducere şi că se află sub influenţa protoxidului de azot, în vederea conducerii pe aleea de acces a parcării Parcului Pantelimon, situată paralel cu şos. Gării Căţelu, din municipiul Bucureşti, Sector 3, în proximitatea intrării în parc, într-o zonă circulată şi de pietoni. Aflându-se pe scaunul din partea dreapta-faţă, l-a însoţit pe acesta în timp ce a condus autoturismul pe o distanţă de circa 145 de metri, cel din urmă pierzând controlul asupra direcţiei de mers şi astfel lovindu-i pe cei doi minori, cu consecinţa decesului minorului în vârstă de 9 ani şi a vătămării corporale grave a minorei de 7 ani”, transmite, miercuri, Parchetul.

Procurorii arată că, „acţionând în acest fel, inculpatul major a prevăzut că acţiunile sale pot avea drept consecinţă uciderea sau rănirea gravă a unor persoane, însă a sperat fără temei că acest rezultat nu se va produce”. 

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri şi Brigada Rutieră.

Două victime, dintre care una a murit

Un băiat de 9 ani a murit şi sora sa de 7 ani a fost grav rănită pe 28 iulie, într-un accident produs în jurul orei 19.30, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon din Bucureşti.

Cei doi copii veneau cu trotinetele de la plimbare, alături de mama lor. Secvențele video, filmate cu puţin timp înainte de producerea tragediei, arată cum cei doi adolescenți, de 18 și 16 ani, fac schimb de locuri. Secvențele au fost filmate pe șoseaua Gara Căţelu din București.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
MONDEN
Mona Segal alături de concurenți de la Asia Express 2026
Exclusiv
14:22
Mona Segall, detalii din culisele Asia Express 2026. Cine este echipa care a primit a doua șansă, după ce anul trecut a ratat startul
Cezar Ouatu si fetita lui
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
15:00
Andreea Esca, despre plecarea de la Știrile Pro TV. Ce spune prezentatoarea despre viitorul său în televiziune
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
14:55
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Analiză
Partenerul cheie la Marea Neagră: ce note dă think-tank-ul american Heritage României în relația cu SUA
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală