Moroșanu, 43 de ani, face parte din cei 3% care au absentat de la prima probă a Bacalaureatului. Potrivit sursei citate, politicianul a invocat motive personale.

Liberalul a intrat în atenția opiniei publice anul trecut, când a fost respins la sesiunea de vară a Bacalaureatului. El a obținut atunci doar 3,60 la proba de limba și literatura română.

„Subiectele au fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Am învățat și sper să fie bine”, spunea acesta la vremea respectivă. El s-a descurcat mai bine la Istorie – unde a fost notat cu 7,55, și la Geografie – unde a obținut cea mai mare notă, 8,65.

Voia să se înscrie și la facultate

Din cauza rezultatului de la română, nu a mai avut curaj să se înscrie la sesiunea din toamna trecută a Bacalaureatului, cu toate că voia să se înscrie, apoi, și la facultate.

„Sunt un tip ambițios, am capacitatea și voi face și dovada să merg la facultate. Nu mă pricep cu doctoratele, că nu vreau să ajung ca domnul Ponta să plagiez. Îmi știu limitele și îmi sunt suficiente doar studiile superioare, facultatea și licența”, a spus Daniel Moroșanu, conform ziare.com.

Liberalul a absolvit la seral liceul, la 40 de ani, după ce în adolescență a urmat cursurile unei școli profesionale de mecanici auto. El este din 2017 prim-vicepreședinte al PNL Vrancea, unde se ocupă de Departamentul de Politici Publice.

Citeşte şi:

Așteptările unor elevi care dau Bac-ul la un liceu tehnologic din Capitală: „Dacă nu-l iau, plec din țară și mă angajez ca barman”

Numărul vaccinărilor zilnice rămâne sub 20.000. Totalul persoanelor imunizate a ajuns la 4,7 milioane

Din 12 proiecte lansate de Ministerul Cercetării, 9 sunt pentru SRI, Armată, SPP, STS și MAI!

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Observatornews.ro
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
Știrileprotv.ro
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
Urmărește cel mai nou VIDEO