Premierul desemnat Ilie Bolojan a declarat vineri, după nominalizarea sa de către președintele Nicușor Dan, că este conștient de marea responsabilitate pe care și-a asumat-o, din cauza situației dificile în care se găsește țara. Totodată, acesta a precizat că trebuie „să arătăm respectul cuvenit românilor”.

El a anunțat că, din această după-amiază, va continua discuțiile pentru crearea unei majorități parlamentare și pentru definitivarea Guvernului și a programului de guvernare.

Președintele Nicușor Dan și liderul PNL Ilie Bolojan au ajuns la un consens în privința TVA și l-a desemnat pe liderul liberal pentru poziția de premier. Cei doi s-au limitat la declarații scurte, fără să amintească ceva despre măsurile fiscale pe care s-au contrat, ambii subliniind importanța și urgența reducerii deficitului în confomitate cu angajamentele luate în fața organismelor UE.

Desemnarea lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier de către președintele Nicușor Dan ar fi trebuit să aibă loc vineri, 20 iunie, după consultările oficiale de la Cotroceni. Nu s-a mai întâmplat acest lucru. Motivul: liderul PNL

Ilie Bolojan nu a dorit să-și asume solicitarea președintelui Dan de a menține TVA la 19%. În aceste condiții, președintele României a amânat decizia privind persoana care va fi nominalizată pentru formarea unui guvern, iar procesul s-a blocat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Toni2 20.06.2025, 19:12

Reducerea deficitului bugetar trebuie făcut prin eliminarea rapida și totala a pensiilor speciale fara nici o excepție, prin reducerea drastica a aparatului bugetar umflat la maxim de guvernările anterioare, reducerea salariilor șefilor de companii și agenții, parlamentari, guvernanți, magistrați, primari și viceprimari, președinți ai vice. de Cj care au niste salarii imense, nemeritate, umflate artificial, reducerea deficitului bugetar nu trebuie făcută prin reducerea veniturilor pensionarilor cu pensii pe contributivității su nici pe seama celor cu venituri mici.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.