Cu accentul său ardelenesc, părintele Constantin Necula a povestit și despre copilărie, înainte de a oferi pilde pentru sufletul oamenilor, atât de încercați de vremuri, mai ales după răbufnirea pandemiei de coronavirus. Nu trebuie să existe antipatie între credință și știință, practic, între suporterii celor două curente, a explicat preotul sibian.

„În algocalminul ce drege durerea, realizezi câtă iubire de om este?”

„Datorăm mult părinților noștri. Ai mei erau mândri și corecți, oameni simpli. Mama ar fi vrut să termin Dreptul sau ASE-ul. Au crezut apoi că fac Medicină, întrucât am terminat specialitatea „Chimie-Fizică” la liceu. Am avut niște colegi geniali ce au ajuns medici, de aceea reacționez când sunt înjurați medicii, fiindcă eu știu cum și cât au învățat colegii mei. În algocalminul ăla care ne drege durerea, îți dai seama câtă iubire e pentru om?! Viețile oamenilor de știință m-au impresionat mereu, au fost niște apostoli. Gândiți-vă cum a trăit Pascal (n.red Blaise Pascal, fizician și filosof francez) … ”, a mărturisit părintele Necula.

Fără ascetism, nu există știință! Când ăia stau la bere, tu stai să faci știință, când ăia se uită la un meci de fotbal trucat de arbitri, tu stai cu ochii în formule și înveți

Constantin Necula, preot
Destinul tragic al Mariei, femeia care a murit la 45 de ani operată la mandibulă, deși suferise un infarct. Malpraxis „pedepsit” de justiție cu 150.000 de euro
Recomandări
Destinul tragic al Mariei, femeia care a murit la 45 de ani operată la mandibulă, deși suferise un infarct. Malpraxis „pedepsit” de justiție cu 150.000 de euro

Până la a deveni un glas respectat în cadrul ortodoxismului românesc, adolescent fiind, Constantin Necula a visat să fie gazetar. Armata, pe care a făcut-o în 1989, i-a zădărnicit planurile inițiale, „mi-au ieșit toate fumurile din cap”, cum a povestit, revenind la o altă aspirație, pe care a avut-o în clasa a X-a: preoția.

„Din când în când mai sunt ateu”

„Și azi din când în când mai sunt ateu, în modul frumos al cuvântului. Mă șochează când aud muzica unui pianist celebru, ori invidia e de la atei. Ateismul e o formă de raționalizare a lucrurilor religioase. Și nu mi-am pierdut rațiunea fiind creștin. Copil fiind, eram un miștocar la adresa Bisericii, în Vișeu de Jos, la mătușa Maria. Mergeam la săpat, la cartofi. Aveam dilemele mele, matematico-fizice, cu Judecata de Apoi, iar bunica îi zicea: „Tu, Mărie, ia spune-i!”. Iar ea spunea: „Tu, lasă-l, că ăsta e prea deștept ca să rămână prost”. Credința nu e pe argumente, e pe fundamente. Nu mă cert cu nimeni: dacă n-ai credință, să fii sănătos! E o pierdere, cine nu are credință, pierde enorm”, a explicat părintele.

„E nevoie de unitate, e vremea cernerii”

„Ce înseamnă să crezi în Dumnezeu?”, a întrebat Mihai Morar. „Aș schimba cuvântul” declarație”, aș spune „a mărturisi”, e mai adânc un pic. Comparăm hashtag-ul guraliv cu crucea ce se asumă prin tăcere, în mijlocul unui circ uriaș. Există aceeași nebunie de a-i da pe creștini la lei, într-o Europă în derivă!

Care este adevărata miză a recalculării pensiilor: Guvernul plafonează 700.000 de pensii, unele pentru cel puțin 5 ani
Recomandări
Care este adevărata miză a recalculării pensiilor: Guvernul plafonează 700.000 de pensii, unele pentru cel puțin 5 ani

Eu nu apăr ortodoxia, eu apăr viitorul acestei țări, unde încăpem toți, cu români, nemți, unguri, catolici, romi, lipoveni, trebuie să stăm în unitate, pentru că e vremea cernerii! Responsabilitatea noastră, a celor din linia întâi, e uriașă. Hristos ne spune: „Români, vă ordon, treceți pandemia!”. Să nu-l idolatrizăm pe Dumnezeu! Adică să-l bagi în toate ca și cum ar fi un păstârnac în ciorbă. Dumnezeu e în toate, dar cu măsură

Constantin Necula, preot

„«Doamne ajută!» e vorba care mută munții”

Într-o perioadă a „girofarelor și sirenelor”, cum a denumit-o, părintele a spus: „Primul exercițiu este răbdarea. Suntem prea fițoși în creștinismul nostru. Prea credem că le știm pe toate, că deținem adevărul. Ori nu avem o farmacie de adevăruri. Sfat estetic? Să zâmbești când altul te înjură. Să oferi mâna de ajutor celui pe care nu-l mai ajută nimeni”.

„Cuvintele „Doamne ajută!” mută munții. Când zici „Pace tuturor” – e fără segregație, și pentru cel ce a postit, și pentru cel ce a băut cafeluța dimineață. Într-un sat din Oltenia, am cunoscut un om admirabil, aveam 5 ani. El s-a prins că mâncam pepenele până în coaja aia verde. „Tu trebuie să mănânci miezul doar”. Dumnezeu e o gazdă care dă doar miezul pepenelui. Asta e prima lecție de bunătate pe care am primit-o în viață!”., a mai spus preotul Necula.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie care avea pensia 1.900 lei a primit la recalculare 10.284 lei. Ce a observat Zoica Gheorghe în documente
Știrileprotv.ro
O femeie care avea pensia 1.900 lei a primit la recalculare 10.284 lei. Ce a observat Zoica Gheorghe în documente
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Fosta mare iubire a lui Alain Delon a ajuns la căpătâiul actorului. Jurnaliștii francezi au dat detalii de la priveghi. Delon și-a dorit să fie depus pe un pat negru, din piele
Libertateapentrufemei.ro
Fosta mare iubire a lui Alain Delon a ajuns la căpătâiul actorului. Jurnaliștii francezi au dat detalii de la priveghi. Delon și-a dorit să fie depus pe un pat negru, din piele
Cartierul de lux din București unde chiria e peste salariul minim pe economie. Cât costă, de fapt, să stai aici
FANATIK.RO
Cartierul de lux din București unde chiria e peste salariul minim pe economie. Cât costă, de fapt, să stai aici
Darren Cahill a rupt tăcerea. Australianul a dezvăluit motivul pentru care Sinner a putut să joace, deși a fost prins dopat de două ori
GSP.RO
Darren Cahill a rupt tăcerea. Australianul a dezvăluit motivul pentru care Sinner a putut să joace, deși a fost prins dopat de două ori
Animalul din România pe care nu vrei să-l vezi niciodată. E abil în camuflaj și e mai periculos decât un urs înfometat
FANATIK.RO
Animalul din România pe care nu vrei să-l vezi niciodată. E abil în camuflaj și e mai periculos decât un urs înfometat
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"I told you. Stupid...". De aici a pornit conflictul de amploare la Sepsi! Fotbalist luat de gât şi tumefiat de colegul său, într-o criză de nervi | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"I told you. Stupid...". De aici a pornit conflictul de amploare la Sepsi! Fotbalist luat de gât şi tumefiat de colegul său, într-o criză de nervi | EXCLUSIV
Au furat sacii cu ambalaje pentru a le recicla din nou. "Afacerea" bănoasă care a ajuns până pe masa ministrului
Observatornews.ro
Au furat sacii cu ambalaje pentru a le recicla din nou. "Afacerea" bănoasă care a ajuns până pe masa ministrului
Horoscop 23 august 2024. Fecioarele ar trebui să se concentreze pe cele mai urgente treburi și să limiteze risipa de resurse de orice fel
HOROSCOP
Horoscop 23 august 2024. Fecioarele ar trebui să se concentreze pe cele mai urgente treburi și să limiteze risipa de resurse de orice fel

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI