Prima reacție a Simonei Halep după apariția caricaturii din Charlie Hebdo și episodul de pe Arena Națională. Campioana de la Roland Garros a fost prezentă, vineri dimineață, la prima ediție a turneului de hochei pe gheață Simona Halep Challenge.
Simona Halep a fost întrebată de jurnaliști de caricatura din Charlie Hebdo, în care a fost prezentată drept o vânzătoare de fier vechi. „Nu vreau să comentez acest lucru. Nu sunt în măsură să zic nimic despre acest lucru”, a spus tenismena.
Jurnaliștii au întrebat-o și de episodul de pe Arena Națională, când Gabriela Firea a fost huiduită de românii veniți să o vadă pe tenismenă și trofeul de la Roland Garros. „Nu fac politică. Nu vreau să spun nimic despre acest lucru. Eu am mers pentru ca să împărtășesc această bucurie de a arăta trofeul oamenilor care au venit și pentru ei am răspuns invitației”, a spus Halep.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Flibertatea.ro%2Fvideos%2F10155726765790885%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>
Gabriela Firea a fost huiduită luni, pe Arena Națională, la evenimentul în cadrul căruia Simona Halep a prezentat trofeul românilor. După ce a fost huiduită pe Arena Națională, Gabriela Firea a postat pe pagina sa de pe rețeaua de socializare un mesaj în care i-a acuzat pe cei aflați pe stadion că sunt „cetățeni cu venin care au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenți”.