Primăria Capitalei și Asociația Accept au ajuns la o înțelegere privind organizarea Marșului Diversității, după ce inițial instituția lui Nicușor Dan a fost acuzată de asociație că vrea să boicoteze evenimentul.

Primăria Capitalei a anunțat acum că evenimentul se va desfășura sâmbătă, 14 august, dar și că proiectul „Străzi deschise”, prin care Calea Victoriei devine pietonală, se suspendă în această zi.

„Având în vedere faptul că organizarea a două evenimente, în același timp, poate genera riscuri de siguranță, conform organelor de specialitate, dar și contextul pandemic în care ne aflăm, proiectul «Străzi deschise» va fi suspendat sâmbătă, 14 august. Începând de duminică, 15 august, acesta va fi reluat, în condiții normale de desfășurare”, precizează PMB.

Reprezentanții PMB au solicitat Asociației ACCEPT ca, pe toată perioada desfășurării marșului, să respecte dispozițiile legale în vigoare, inclusiv cele privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei SARS-CoV-2, potrivit comunicatului de presă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.