Primăria Municipiului București organizează o licitație pentru achiziția a 100 de autobuze electrice și a infrastructurii de încărcare a acestora, iar contractul este estimat la 304,65 de milioane de lei, fără TVA, echivalentul a 61,5 milioane de euro. În jur de 218 milioane de lei din această sumă sunt bani europeni.

O licitație cu bucluc

Achiziționarea a 100 de autobuze electrice este o promisiune moștenită de primarul Nicușor Dan de la Gabriela Firea.

Este a treia oară când PMB face licitație pentru ele, după încercările eșuate din martie și iulie 2020. În ambele situații, ofertele depuse de producători au fost neconforme, potrivit Hotnews.

Între timp, valoarea contractului a crescut cu aproape 40%, de la 219 milioane de lei, odată cu majorarea prețului unui singur autobuz.

Termenul de depunere a ofertelor pentru noua licitație, lansată în decembrie anul trecut, a fost 25 ianuarie, dar a fost prelungit succesiv până la 9 februarie, 16 februarie, iar acum 23 februarie. Asta, după ce mai mulți producători s-au plâns de o serie de condiții impuse în caietul de sarcini.

Ce este un supercapacitor și unde se folosește

Contractul pus pe masă de Primăria Capitalei prevede autobuze electrice noi, de 12 metri, cu baterii, supercapacitori, plus infrastructura de încărcare lentă a fiecărui autobuz.

Problema producătorilor? Supercapacitorii.

Un supercapacitor, care se mai numește și condensator, este un fel de baterie mai mică. Funcționează fie ca un soi de rezervă pentru baterie, fie o alternativă a ei. 

Klaus Iohannis: România nu va intra într-un procedeu de austeritate
Recomandări
Klaus Iohannis: România nu va intra într-un procedeu de austeritate

Bateria nu absoarbe energia atât de repede ca un supercapacitor, dar o stochează în cantitate mai mare. Supercapacitorul funcționează invers: nu absoarbe multă energie, dar o absoarbe foarte repede. 

Condensatorul se încarcă precum o baterie normală, dar se activează și în momentul în care șoferul frânează, pentru a recupera cantitatea de energie eliberată de motor și a o întoarce în el.

Autobuzele cu supercapacitori circulă încă din 2010 pe străzile din Belgrad (Serbia) din Shanghai (China) din Sofia (Bulgaria) sau din Graz (Austria). Astfel de vehicule consumă cu 40% mai puțină electricitate decât un autobuz complet electric, dar trebuie să se oprească la fiecare 5 kilometri, în stații, pentru a se reîncărca. Durează doar câteva minute.

Huaian, oraș din estul Chinei, a introdus din 2016 un tramvai cu podea joasă pe supercapacitori, pe o rută de 20 de kilometri.

Aceste autobuze și tramvaiul funcționează însă exclusiv pe supercapacitori, nu au și baterii.

Au depus contestații

Or, exact asta reclamă unii dintre producători: condensatorii și bateriile nu merg împreună la vehiculele electrice.

„Supercapacitorii îi folosim și noi, dar nu se folosesc concomitent cu bateriile mari, ci mai degrabă la hibrid”, au explicat pentru Libertatea reprezentanții Solaris, una dintre companiile care au depus oferte pentru livrarea autobuzelor electrice.

Apel la raționalizarea voluntară a apei, din cauza secetei. Apele Române arată cu cât va scădea rezerva de apă până luna viitoare
Recomandări
Apel la raționalizarea voluntară a apei, din cauza secetei. Apele Române arată cu cât va scădea rezerva de apă până luna viitoare

La autobuzele hibride, care funcționează atât pe electricitate, cât și pe motorină, bateriile sunt mai mici decât la cele 100% electrice. Practic, în cazul lor, supercapacitorii compensează pentru aceste baterii mai mici. Energia eliberată la frânare nu poate fi absorbită instant de baterie și s-ar pierde dacă nu ar exista supercapacitorul.

Rolul acestor capacitori la vehiculele hibride este să înmagazineze un pic de energie ca să o dea înapoi. La o frânare de la 40 km/h la 0, spre exemplu, se obțin undeva la 0,3 kW. Energia asta trebuie să se absoarbă într-un pachet de baterii de 250 kW, să zicem. Bateriile la autobuzele electrice sunt enorme, deci supercapacitorii nu-și au rostul.

Reprezentanți Solaris:

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunța în 26 ianuarie că cel puțin 10 companii s-au înscris în competiție, conform Economedia.ro. Înscrierea în procedură nu este neapărat echivalentă cu depunerea de oferte concrete, iar unele companii sunt deja nemulțumite de condițiile impuse.

Primăria Capitalei încearcă a treia oară să cumpere autobuze electrice, dar cere ceva ce nu oferă majoritatea companiilor. „O aberație, vrea ceva inutil”
Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu. Foto: Agerpres

Libertatea a intrat în posesia unui document care arată cum șase producători care și-ar fi dorit să depună oferte au cerut eliminarea condiției în cauză prin clarificări tehnice și acceptarea autobuzelor care vin doar cu baterii, fără supercapacitori. 

Numele celor șase companii nu este menționat în document, însă grupul polonez Solaris și compania turcă Anadolu au contestat licitația organizată de primărie la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), potrivit Economica.net.

Articol special al reputatului autor Robert D. Kaplan pentru publicul românesc, despre un moment crucial: „Europa la periferie”
Recomandări
Articol special al reputatului autor Robert D. Kaplan pentru publicul românesc, despre un moment crucial: „Europa la periferie”

Au cerut eliminarea condiției, primăria a spus „nu”

Producătorii argumentează că autobuzele își pot face treaba și fără condensatori și pot îndeplini condițiile cerute de autonomie și capacitate de încărcare și fără să fie nevoie de aceștia.

Companiile acuză că prin condiția respectivă este favorizat un anumit tip de producător, adică unul care are deja omologate autobuze cu baterii și supercapacitori, și este limitată competiția. Mai mult, omologarea unui nou tip de vehicul cu această combinație durează câteva luni, astfel că nici nu pot construi un model nou doar pentru Primăria Capitalei.

„Poate există deja un ales, care și-a făcut extensia aia la omologare și vine cu ea la licitație. Am vorbit cu mai multe companii, Anadolu, Mercedes, BYD – aparent, nu are nimeni așa ceva. Suntem și noi curioși cine are”, au declarat pentru Libertatea reprezentanții Solaris.

„Combinația bateriilor de tracțiune cu supercapacitori în cazul autobuzelor electrice, dacă nu este una neauzită, este cu siguranță foarte, foarte rară”, afirmă un producător în solicitarea către PMB.

„Considerând capacitatea bateriilor care echipează autobuzele electrice, acestea permit stocarea unei mari cantități de energie cu un volum redus”, spune un altul.

O altă companie a arătat că „această soluție, a echipării autobuzelor electrice autonome cu baterii și supercapacitori, este una teoretică, experimentală, a cărei eficiență a fost analizată în baza unor studii și simulări teoretice, ea nefiind adaptată pe scară largă de producători consacrați”.

Reprezentanții Primăriei Capitalei au respins solicitările tuturor.

Cum argumentează primăria

Instituția condusă de Nicușor Dan le-a răspuns aproape identic companiilor: instalația de frânare trebuie să recupereze valori cât mai mari de energie fără a solicita bateria autobuzului.

Primăria Capitalei încearcă a treia oară să cumpere autobuze electrice, dar cere ceva ce nu oferă majoritatea companiilor. „O aberație, vrea ceva inutil”
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Foto: Hepta

Aceasta susține că la frânare se obțin valori mari de energie, cu vârfuri de tensiune, greu de regularizat și înmagazinat cu baterii.

„Doar supercapacitorii pot acumula în timp scurt curentul produs pe frânare, iar recuperarea acestuia în supercapacitori, nu în baterii, urmărește atât un randament cât mai bun al sistemului, cât și prelungirea vieții bateriei, nesupunând-o la încărcări frecvente de scurtă durată cu ocazia fiecărei frânări”, spune PMB.

Libertatea a solicitat un punct de vedere oficial Municipalității și a cerut și numele companiilor care au depus oferte până la termenul de 9 februarie. PMB a refuzat să ofere informații, motivând prin faptul că licitația nu s-a încheiat.

„În acest moment Primăria Capitalei nu poate comunica numărul companiilor înscrise întrucât această informație poate influenţa modalitatea în care sunt întocmite ofertele ce urmează a fi depuse. Până la finalizarea contestaţiilor, Primăria Capitalei nu poate oferi alte informaţii tehnice în afara celor publicate în documentaţia din SICAP (sistemul electronic de achiziții publice, n.r.)”, a transmis primăria.

Ei vor supercapacitori pe (autobuze) electrice, ceea ce e o aberație, costă bani și nu aduc mai nimic. Noi putem să facem, dacă clientul dorește. Numai că Bucureștiul a cerut ca omologarea să fie făcută la momentul depunerii ofertelor, nu acceptă o extensie de omologare pentru ei. Dacă vrea musai ceva inutil, ok, dar să-mi dea timp pentru asta, e nevoie de câteva luni.

Reprezentanții Solaris:

Anadolu: Mai scumpi și cu beneficii anulate de greutatea lor

Compania turcă Anadolu spune că supercapacitorii sunt buni în special pe autobuzele hibride, iar pe cele electrice tot avantajul adus de recuperarea energiei este eliminat de greutatea lor suplimentară.

„Tehnologia supercapacitorilor s-a dovedit foarte eficientă pe vehiculele hibrid-electrice deoarece acestea au nevoie de un sistem de recuperare rapidă a energiei și de abilități de descărcare rapidă”, arată reprezentanții Anadolu.

Aceștia spun că șoferii de autobuz frânează încet și pentru distante mai lungi, pentru ca pasagerii să nu fie afectați. Astfel, bateriile se pot reîncărca foarte eficient.

Considerând acest lucru, noi credem că solicitarea de a avea atât baterii, cât și supercapacitori, este redundantă. Energia principală este stocată în pachetul de baterii, iar diferența din recuperarea oferită de supercapacitori va fi consumată pentru a căra greutatea excesivă (până la 500 de kilograme, sau cât 6 pasageri) a sistemului de recuperare rapidă cu supercapacitori.

Reprezentanții Anadolu:

Compania spune că nu știe să existe vreun producător european de autobuze care să aibă atât baterii, cât și supercapacitori. 

„Cea mai mare parte a producătorilor de vehicule au ajuns la aceeași concluzie ca și noi, și anume că supercapacitorii și bateriile într-un autobuz reprezintă un factor redundant, care crește greutatea vehiculului. Așadar, nu suntem la curent ca vreunul dintre constructorii europeni de autobuze să producă un vehicul cu baterii și supercapacitori”, spun reprezentanții Anadolu.

Societatea arată că nu este imposibil să fie construite vehicule cu ambele sisteme. Nu este însă util.

În opinia noastră, nu este doar redundant, ci și mai scump și cu puține beneficii sau deloc pe segmentul industriei de autobuze.

Reprezentanții Anadolu:

Anadolu este importatorul autobuzelor Karsan, produse în Turcia. Firma a câștigat anterior licitații pentru livrarea de autobuze electrice pentru transportul public din Brașov și Timișoara.

  • Libertatea a contactat și reprezentanții EvoBus, subsidiară a grupului german Daimler, care produce și vinde autobuzele Mercedes. Aceștia au refuzat să comenteze, afirmând că procedura este în derulare.

Cine are în ofertă așa ceva

În acest moment, compania chineză Sunwin produce autobuze electrice care au atât baterii, cât și supercapacitori. Bateriile sunt însă mai mici decât la un autobuz care funcționează exclusiv cu ele, fără condensatori.

Modelul are o autonomie mică, de 11 kilometri, conform Supercaptech.com. Avantajul este că aceste autobuze electrice cu baterii și supercapacitori se încarcă în doar 10 secunde, la capăt de linie, cu un pantograf, într-un mod similar tramvaielor. 

Sunwin este o compania mixtă între Volvo Bus și compania de stat SAIC, cel mai mare producător auto din China.

Troleibuzele „fake”

Nu e prima licitație cu probleme derulată de Primăria Capitalei.

În toamna lui 2020, PMB a reziliat contractul pentru 100 de troleibuze electrice pentru că firma câștigătoare, Bozankaya, din Turcia, nu avea pentru ele certificat de omologare. 

Administrația Firea îi dăduse un contract de 43 de milioane de euro fără TVA.

Primăria Capitalei încearcă a treia oară să cumpere autobuze electrice, dar cere ceva ce nu oferă majoritatea companiilor. „O aberație, vrea ceva inutil”
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea. Foto: Hepta

O altă licitație, pentru tramvaie, de data aceasta, a fost anulată în justiție. Instanța a obligat PMB să reanalizeze ofertele depuse la licitație, iar contractul a fost câștigat, în final, de compania românească Astra Vagoane. În acest caz, primăria, condusă atunci de Gabriela Firea, a trecut peste mai multe nereguli semnalate anterior de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, după cum a arătat Libertatea.

Urmărește-ne pe Google News
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
GSP.RO
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
Playtech.ro
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
S-au plimbat cu un „cadavru” pe maşină. Mai mulţi tineri artişti i-au pus pe jar pe poliţiştii din Timişoara
Observatornews.ro
S-au plimbat cu un „cadavru” pe maşină. Mai mulţi tineri artişti i-au pus pe jar pe poliţiştii din Timişoara
Horoscop 5 iulie 2022. Racii au șansa de a reveni la gânduri mai bune în legătură cu anumite proiecte ale prietenilor sau rudelor
HOROSCOP
Horoscop 5 iulie 2022. Racii au șansa de a reveni la gânduri mai bune în legătură cu anumite proiecte ale prietenilor sau rudelor
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Știrileprotv.ro
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Orangesport.ro
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii