Printre măsurile luate de o primărie din România împotriva coronavirusului se numără și curățarea sticlelor icoanelor din biserici, dar și a mânerelor scaunelor. Primăria Giroc din județul Timiș transmite că se folosesc pentru această operațiune doar dezinfectante avizate de Ministerul Sănătății.
Reprezentanții Primăriei Giroc au făcut publice primele măsuri pentru prevenirea coronavirusului, ca și alte municipalități din țară. Pe lângă dezinfectarea mijloacelor de transport și a școlilor, ei anunță și dezinfectarea bisericilor, astfel că s-a dispus curățarea sticlei icoanelor.
”Dată fiind situația la nivel național, luăm măsuri pentru dezinfectarea locurilor în care riscul de expunere la virus și bacterii este crescut: școli, creșe, grădinițe, biserici, mijloace de transport în comun: copiii vor fi atent observați, iar la primele simptome, vor fi monitorizați sau izolați, după caz; asistenții voluntari vor sprijini aceste acțiuni; în biserici vor fi curățate sticlele icoanelor, dar și mânerele scaunelor; dezinfectăm mijloacele de transport în comun; am distribuit termometre, măști de unică folosință, dezinfectate profesionale și medicale, protecții încălțăminte; achiziționăm purificatoare de aer”, este mesajul postat de Primăria Giroc din județul Timiș pe Facebook.
Pe site-ul instituției, cei din primăria de lângă Timișoara au făcut publice mai multe sfaturi pentru localnici, aceleași transmise de Ministerul Sănătății.