Magistrații Tribunalului Brașov l-au achitat, luni, pe George Scripcaru, într-un dosar de corupție în care primarul a fost cercetat alături de directorul unei societăți din subordinea Primăriei, relatează Mediafax.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe George Scripcaru pentru abuz în serviciu. Edilul Brașovului a fost acuzat că l-a determinat pe directorul general al unei societăți din subordine să cumpere patru mașini care ulterior au fost puse la dispoziția Primăriei Brașov.

„(…) achită inculpatul Scripcaru George – sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, (…) achită inculpatul Scripcaru George – sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul folos necuvenit, (…) lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC RATBV SA Braşov împotriva inculpatului Scripcaru George”, se arată în soluţia publicată pe portalul instanţei.

Potrivit sursei citate, celălalt inculpat în acest dosar a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și plata unor despăgubiri către societatea RATBV SA Braşov.

Sentinţa Tribunalului Brașov nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.

În 28 septembrie, procurorii DNA Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de George Scripcaru, edilul Brașovului, pentru abuz în serviciu. Este vorba despre dosarul în care Scripcaru a fost trimis în judecată în noiembrie 2016.

Procurorii anticorupție susțin că George Scripcaru și-a exercitat influența, în perioada 2007 – 2015, asupra directorului general al unei societăți din subordinea Primăriei Brașov. Primarul l-ar fi determinat pe director să cumpere succesiv patru autoturisme care au fost puse ulterior la dispoziția Primăriei Brașov.

Ad placeholder
Cât timp va dura până când toată lumea de pe glob va primi vaccinul. Țările care sunt acum în avantaj
Recomandări
Cât timp va dura până când toată lumea de pe glob va primi vaccinul. Țările care sunt acum în avantaj

„Ulterior, pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosinţa Primăriei Braşov sunt utilizate în interesul său personal, Scripcaru George a solicitat aceluiaşi director ca, în cazul în care pe adresa societăţii vor veni solicitări din partea Poliţiei Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat, care astfel să fie sancţionat contravenţional în locul edilului. Urmare a acestui demers, la data de 12 martie 2009, a fost încheiat un proces verbal prin care o altă persoană a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 120 lei şi 2 puncte penalizare, menţionându-se că a depăşit viteza maxim admisă în localitate, în timp ce conducea unul din autoturismele respective. În realitate, autoturismul fusese condus de inculpat, rezultatul fiind obţinerea pentru acesta din urmă de foloase necuvenite, constând în aceea că nu figurează în evidenţele Poliţiei cu sancţiuni contravenţionale şi nu a plătit amenda respectivă”, a arătat DNA.

Ad placeholder
Va fi imunizarea copiilor obligatorie în cazul descoperirii vaccinului pentru COVID-19? Ce spun avocații
Recomandări
Va fi imunizarea copiilor obligatorie în cazul descoperirii vaccinului pentru COVID-19? Ce spun avocații

Potrivit procurorilor anticorupție, societatea respectivă a fost prejudiciată cu peste 630.000 de lei, reprezentând valoarea maşinilor achiziţionate şi cheltuielile suportate cu întreţinerea şi utilizarea acestora.


Citește și:

Patru clanuri din Craiova trec peste granița SUA mii de români, iar americanii au prins 4.190 doar în ultimii cinci ani! DIICOT și FBI au documentat cazuri în care oamenii sunt puși la cerșit, furat și prostituție ca să achite datoria către traficanți

De ce a s-a sfârșit abrupt cariera baschetbalistei Kovesi? Dezvăluiri făcute de fostul antrenor
PARTENERI - GSP.RO
De ce a s-a sfârșit abrupt cariera baschetbalistei Kovesi? Dezvăluiri făcute de fostul antrenor
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
PARTENERI - PLAYTECH
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
Horoscop 21 septembrie 2020. Capricornii au nevoie de răbdare pentru a putea ajunge la concluzii corecte
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2020. Capricornii au nevoie de răbdare pentru a putea ajunge la concluzii corecte
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Telekomsport
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii