„Suntem la intrarea în Centrul Istoric. Dacă terminăm să lucrăm la străzi, până la sfârşitul anului ne apucăm de faţade. Sigur, şi în funcţie de dimensiunea financiară, de banii pe care îi avem la dispoziţie. Nu prea mulţi, nici nu exagerăm, că sunt atâtea lucrări de investiţii”, a spus primarul Sorin Oprescu, citat de Mediafax, după vizitarea şantierului de la viitorul pasaj subteran din Piaţa Universităţii.
Reabilitarea Zonei Pilot a Centrului Istoric cuprinde 16 străzi, respectiv Căldărari, Covaci, Filitti, Franceză, Gabroveni, Lipscani, Sf. Dumitru, Pasajul Francez, Pictor Tonitza, Poştei, Şelari, Şepcari, Smârdan, Soarelui, Stavropoleos, Zarafi, lucrările vizând reţelele stradale, de apă, canal, gaz, electricitate, canalizaţie comunicaţii electronice Netcity, telefonie şi iluminat public.
La începutul lunii septembrie, municipalitatea anunţa că lucrările sunt finalizate în proporţie de 80 % la carosabil şi 99 % la utilităţi. Au fost semnalate însă probleme pe două dintre străzile aflate în lucru, la nivelul fazelor determinante, şi anume natura terenului de fundare pe strada Şelari, tronson cuprins între străzile Covaci şi Lipscani, şi respectiv abateri de la proiectul tehnic de execuţie în Piaţa Sfântul Anton. Din acest motiv, finalizarea lucrărilor este întârziată, primarul general cerând atunci urgentarea rezolvării problemelor tehnice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.