MENIU CAUTĂ

Primele declarații ale șefului Clinicii de Cardiologie din Craiova: „Nu putem lucra pacienți ca Busu, că nu avem echipă completă”. El neagă că și-ar fi închis telefonul

Distribuie

Șeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova, conf. univ. dr. Octavian Instrătoaie (n. red. - în fotografie, cel din stânga), neagă faptul că și-ar fi închis telefonul atunci când ar fi fost contactat de conducerea unității medicale pentru a se prezenta în Unitatea de Primiri Urgențe, unde fusese adus actorul Florin Busuioc în stop cardio-respirator.

Medicul Octavian Istrătoaie susține că poate dovedi că a luat legătura cu cei din spital după ce a fost sunat de către managerul instituției.

„Am avut o mică întârziere că nu am avut telefonul lângă mine, dar după aceea am vorbit la telefon și s-a rezolvat”, a explicat medicul pentru Libertatea.

Întrebat explicit dacă a vorbit cu managerul SJUC, Istrătoaie a completat: „Doamnă, există un desfășurător pe care pot să îl obțin de la Vodafone, dar eu cred că e caraghios. Pot să arăt cine m-a sunat și la ce oră și când am vorbit eu”, a explicat, pentru Libertatea, conf. univ. dr. Octavian Istrătoaie.

Șeful Clinicii susține că medicii din secție lucrează zilnic doar până la prânz, echipa fiind insuficientă pentru a asigura o linie de gardă.

„Noi lucrăm pe pacienți cronici, nu putem lucra pacienți ca Busu din cauză că nu avem echipă completă, îți trebuie mai mulți oameni care să faci gardă de intervențională și noi nu avem încă și lucrăm numai până la prânz. Facem angiografii și punem stenturi numai până la prânz și asta facem de câteva luni bune”, a mai precizat Istrătoaie.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Craiova, Eugen Georgescu, a fost cel care a decis ca Florin Busuioc să fie operat de urgență, în condițiile în careactorul suferise un infarct masiv.

Tot el a fost cel care i-a contactat pe medicii Paul Trașcă, Eugen Țiereanu și Emilia Goanță să vină de urgență la spital, din timpul liber, pentru a interveni în cazul actorului, după ce șeful Secției de Cardiologie nu a putut fi contactat.

Citește și:

Florin Busuioc a suferit un infarct pe scenă și a fost resuscitat de trei ori! Care este starea actorului, după operație

Citește mai multe despre Declarații pe Libertatea.

Comentarii