Primii voluntari ai Poliției Locale vor acționa în Bacău, după ce un proiect de lege care reglementează atribuțiile și modul de acțiune al persoanelor neplătite care desfășoară acțiuni de ordine publică în folosul comunității a fost aprobat de consiliul local al orașului. Persoanele care își doresc să devină voluntari ai Poliției Locale trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de condiții și să promoveze un curs organizat de Poliția Locală. Principalele lor atribuții sunt informarea cetățenilor cu privire la informațiile de interes public, patrularea prin oraș dar și intervenția ori supravegherea în cazul unor scandaluri, evenimente sau alte adunări publice.
Practic, voluntarii vor trebui să raporteze polițiștilor locali neregulile din zona lor. Voluntarul mai poate acționa în sprijinul Poliţiei Locale, în cazul scandalurilor şi al încăierărilor în locuri şi localuri publice, arată desteptarea.ro.
Instruirea voluntarilor se va realiza prin parcurgerea unor cursuri de a căror promovare este condiţionată dobândirea calităţii de voluntar al Poliţiei Locale. Selecţia şi recrutarea candidaţilor de voluntari se va face în urma unui interviu, având la bază cererea scrisă a acestora şi documentele care să ateste îndeplinirea cerinţelor menţionate.
Condiții pentru a deveni voluntarul Poliției Locale pe care trebuie să le îndeplinească persoana solictantă:
– să fie major, fără cazier sau antecedente penale;
– consimte benevol să acţioneze ca voluntar;
– are cetăţenia română şi domiciliul pe rază municipiului Bacău;
– este cunoscut cu o comportare civilizată, este discret şi nu are vicii care să atragă comentarii negative din partea comunităţii, ori afecţiuni psihice;– are o stare de sănătate corespunzătoare atestată pe bază de examen medical de specialitate;
– promovează cursurile de instruire organizate de Poliţia Locală a Municipiului Bacău.
Atribuțiile volunarilor
– popularizarea unor acte normative, distribuirea unor pliante şi difuzarea unor publicaţii şi afişe privind unele măsuri preventive şi de autoapărare;
– participarea la desfăşurarea activităţilor locale ce vizează prevenirea actelor antisociale;
– organizarea unor activităţi ce vizează ordinea şi liniştea publică în parcări, în zona localurilor publice, parcuri, unităţi de învăţământ sau alte locuri;
– sprijinirea personalului local ce acţionează pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice pe raza municipiului Bacău, cu diferite ocazii;
– patrulare şi supraveghere în anumite zone, în scopul prevenirii comiterii de contravenţii sau infracţiuni. Voluntarii vor patrula, de regulă, având peste ţinută o vestă reflectorizantă cu inscripţia „Voluntar – Locală” şi obligatoriu asupra lor legitimaţia de voluntar;
– voluntarii vor patrula atât în patrule mixte însoţind poliţiştii locali, cât şi în patrule formate din minim doi voluntari, situaţie în care unul dintre aceştia, desemnat de şeful de schimb, este „şef de patrulă”;
– va supraveghea cu atenţie persoanele şi zona unde are loc intervenţia.
Sursa foto: desteptarea.ro