Primul zbor britanic care deporta migranți în Rwanda a fost anulat, după o decizie de ultim moment a CEDO

Comentează
Arhiva foto

Guvernul conservator de la Londra insistă că va merge mai departe cu deportările solicitanților de azil către țara africană, în ciuda criticilor venite din țară și din străinătate, scrie The Guardian.

Controversatul plan al premierului britanic Boris Johnson de a deporta solicitanții de azil în Rwanda a primit o lovitură dură, după ce zborul inaugural a fost anulat în ultimul moment, ca urmare a unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Iniţial, autorităţile intenţionau să expulzeze până la 130 de migranţi (iranieni, irakieni, albanezi sau sirieni) în acest prim zbor, număr care s-a redus drastic în urma diferitelor recursuri individuale. În cele din urmă, nici ultimii rămași, în jur de șapte oameni, nu au mai plecat.

Într-o răsturnare de ultim moment, CEDO a oprit marţi seară deportarea unui solicitant de azil irakian, luând o măsură de urgenţă provizorie. În urma acestei decizii, avocații au făcut solicitări de ultim moment și pentru ceilalți șase oameni.

O uşurare pentru asociaţiile pentru apărarea drepturilor migranţilor, care consideră proiectul guvernului crud şi inuman.

Decizia, scrie The Guardian, este o lovitură puternică și jenantă pentru Boris Johnson și pentru ministrul său de interne, Priti Patel. Cei doi au promis în luna mai că vor rezolva parțial problema migrației trimițând mii de solicitanți de azil la 6.000 de kilometri, în țara din Africa de Est.

Acest proiect criticat de ONU este totuși extrem de popular printre alegătorii conservatori, iar Johnson încearcă acum să-şi restabilească autoritatea după ce a scăpat de un vot de neîncredere din partea partidului său.

Reacționând la decizie, Patel s-a declarat „dezamăgită”, a criticat punctual poziția CEDO și a asigurat că politica va continua.

„Întotdeauna am spus că această politică nu va fi uşor de aplicat şi sunt dezamăgită de faptul că contestaţiile legale şi reclamaţiile de ultim moment au împiedicat zborul de marţi să decoleze”, a declarat ea marţi seară.

Ministrul a apreciat „foarte surprinzător faptul că CEDO a intervenit, în ciuda succeselor anterioare repetate în faţa instanţelor noastre naţionale”.

„Nu vom fi descurajaţi să facem ceea ce trebuie şi să ne punem în aplicare planurile de a controla frontierele ţării noastre”, a avertizat ea, adăugând că echipa juridică a guvernului „se uită la fiecare decizie luată cu privire la acest zbor şi începe de acum pregătirea următorului zbor”.

Cazul care a determinat anularea zborului este cel al unui solicitant de azil irakian, în vârstă de 54 de ani, care a traversat Canalul Mânecii cu o barcă.

Acesta a solicitat azil în Regatul Unit luna trecută, spunând că viața sa este în pericol în Irak. Cinci zile mai târziu, i s-a transmis o notificare de intenție care indica faptul că Londra are în vedere să îi respingă cererea și să îl relocheze în Rwanda.

CEDO, instanța cu sediul la Strasbourg, a hotărât că deportarea irakianului ar trebui amânată până când o instanţă britanică va examina legalitatea proiectului de lege, ceea ce este prevăzut în iulie. Curtea vrea practic să se asigure că migranţii pot avea acces la proceduri echitabile în Rwanda şi că țara este considerată o ţară sigură, scrie Agerpres, care citează AFP.

Iar mulți critici ai planului Londrei susțin tocmai faptul că țara nu este nici pe departe sigură.

În Rwanda, condusă de preşedintele Paul Kagame de la sfârşitul genocidului din 1994, care a făcut 800.000 de morţi, potrivit ONU, guvernul este acuzat în mod regulat de ONG-uri că reprimă libertatea de exprimare, criticile şi opoziţia politică.

Guvernul rwandez a declarat totuși miercuri că se angajează în continuare să primească solicitanții de azil trimiși de Marea Britanie. „Nu suntem descurajați de aceste evoluții. Rwanda rămâne pe deplin angajată să asigure funcționarea acestui parteneriat”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a guvernului, Yolande Makolo.

Makolo a mai spus că există „concepții greșite” despre țara sa și că „unele dintre acestea sunt perpetuate de mass-media".

„Când primele zboruri vor ateriza aici, în Kigali, nou-sosiții vor fi bineveniți, vor fi îngrijiți și sprijiniți pentru a-și construi o nouă viață aici. Le vom oferi sprijin în ceea ce privește cererile lor de azil, inclusiv sprijin juridic, servicii de traducere și le vom oferi cazare decentă”, a spus ea.

Zborul anulat, care a costat aproximativ 500.000 de lire sterline (570.000 de euro), a fost deja plătit din bani publici, a confirmat o sursă guvernamentală.

Mai important, guvernul britanic a plătit deja 120 de milioane de lire sterline, drept avans, pentru acordul cu Rwanda. Londra a refuzat să spună cât a plătit pentru costurile legale și nu a precizat cât se așteaptă să plătească pentru viitoarele zboruri, cazare și costurile de trai pentru toți cei trimiși în Rwanda.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!