Principalele puteri militare ale Europei sunt îngrijorate de imprevizibilul Donald Trump și se pregătesc deja de retragerea SUA din NATO: „Mulți se simt copleșiți”

 1 comentariu
Colaj foto cu Donald Trump, în stânga, în timp ce zâmbește, iar în dreapta steagul NATO Foto: Profimedia

Principalele puteri militare ale Europei elaborează planuri pentru a-și asuma responsabilități mai mari în cadrul NATO, aceste planuri incluzând chiar și o propunere către administrația Donald Trump pentru un transfer gestionat al sarcinilor în următorii 5-10 ani, dezvăluie Financial Times.

Aceste discuții, purtate în special de Franța, Germania, Marea Britanie și țările nordice, vin pe fondul unor îngrijorări stârnite de amenințările președintelui Donald Trump privind slăbirea NATO sau chiar retragerea Statelor Unite din această alianță de apărare care a protejat Europa în ultimele opt decenii.

Propunere pregătită pentru Donald Trump

Discuțiile sunt informale, dar structurate, după cum dezvăluie patru oficiali europeni. Un plan concret privind asumarea unei poveri mai mari din partea statelor europene în cadrul NATO urmează să-i fie prezentat lui Trump la summitul anual al alianței, programat în iunie, la Haga.

Planul ar putea să conțină angajamente ferme privind creșterea cheltuielilor europene pentru apărare și dezvoltarea capacităților militare, într-un efort de a-l convinge pe liderul republican de la Casa Albă să accepte o retragere treptată a Statelor Unite, astfel încât să se concentreze mai mult pe Asia.

Statele Unite, care cheltuiesc pentru apărare mai mult decât toți ceilalți aliați din NATO la un loc, sunt în prezent indispensabile pentru securitatea europeană.

Pe lângă descurajarea nucleară, Statele Unite oferă capacități militare pe care aliații de pe Bătrânul Continent nu le posedă deocamdată, gestionează baze aeriene, navale și terestre și are 80.000 de soldați staționați în Europa.

Europa are nevoie de 5-10 ani pentru a înlocui majoritatea competențelor americane

Potrivit unor oficiali, estimările arată că Europa are nevoie de aproximativ 5-10 ani pentru a face progresele necesare în vederea înlocuirii majorității competențelor americane, fără a include descurajarea nucleară a Statelor Unite.

„Creșterea cheltuielilor este singurul joc pe care îl avem: împărțirea poverii și mutarea cadranului de la dependența de Statele Unite”, a spus un oficial. „Am început aceste discuții, dar sarcina este atât de mare, încât mulți sunt copleșiți de amploarea ei”, a adăugat el.

În timp ce unii diplomații americani îi asigură pe omologii lor europeni că Trump își va menține angajamentul față de NATO și clauza de apărare reciprocă prevăzută în articolul 5, multe capitale europene își mențin temerile că cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ar putea decide brusc, la un moment dat, să reducă rapid desfășurarea de trupe și/sau echipamente sau să-și retragă țara din sarcinile comune din cadrul alianței.

Totuși, unele state europene sunt încă reticente în privința acestor discuții, de teamă că ar putea duce la o grăbire a retragerii americane, în timp ce altele se îndoiesc de angajamentul administrației Trump față de NATO pe termen mai lung, având în vedere natura sa imprevizibilă.

„Avem nevoie de o înțelegere cu americanii și nu este clar dacă vor fi dispuși să o facă”, a spus un alt oficial.

Franța și Regatul Unit au luat deja inițiativa

Inițiativele recente, printre care formarea unei „coaliții a celor dispuși” pentru sprijinirea Ucrainei după război și creșterea investițiilor în apărarea europeană, reflectă deja o mișcare clară spre un pilon european în NATO.

Întrebat ce înseamnă un pilon european în cadrul NATO și dacă este posibil, un al treilea oficial european a răspuns: „Îl vedem chiar acum: Regatul Unit și Franța iau inițiativa (cu privire la o forță de menținere a păcii în Ucraina - n.r.) fără americani”.

Oficialii NATO cred că menținerea alianței cu o implicare mai mică sau deloc a Statelor Unite este mult mai simplă decât crearea unei noi structuri, având în vedere dificultatea de a recrea o alianță de apărare.

„Chiar și fără Statele Unite, NATO oferă o structură de cooperare pentru securitatea europeană”, explică Marion Messmer, cercetătoare în tematici de securitate internațională la Chatham House.

„Există aspecte care ar trebui înlocuite în cazul unei dezangajări a Statelor Unite. Cu toate acestea, (NATO - n.r) oferă deja o structură și un cadru de infrastructură cu care europenii sunt cu adevărat familiarizați”, adaugă Messmer.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    BONY 22.03.2025, 08:28

    In cazul presupusei retrageri din NATO ale Statelor Unite, Europa nu ramane la nivelul arcurilor si arbaletelor, are o gramada de arme asa incat cheltuielile cu apararea sa fie rezonabile,iar producatorii de armament sa fie mai relaxati.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!