Principalele subiecte ce vor fi discutate la întâlnirea Trump-May de astăzi. Londra cauta un acord nou și ambițios cu Washingtonul

Comentează
Marea Britanie a desemnat un ministru pentru Singurătate

Theresa May, premierul Marii Britanii, este primul lider străin ce va fi primit la Casa Albă de noul președinte SUA, Donald Trump. Aceasta se va întâlni, vineri, cu miliardarul, iar întâlnirea dintre cei doi va fi primul test al relaţiilor liderilor mondiali cu noul preşedinte american, în timpul vizitei urmând să fie puse bazele unui acord comercial între Marea Britanie şi Statele Unite, potrivit Bloomberg.

Theresa May  a ajuns în Statele Unite încă de joi, ea cerând SUA să reînnoiască legătura specială cu Marea Britanie.  Brexit-ul, NATO (alianță criticată de miliardar),  comerțul şi relaţiile cu Rusia  vor fi principalele subiecte discutate de cei doi lideri, însă se va vorbi și despre relaţiile economice și problemele de securitate şi apărare.

„Va fi o posibilitate de a discuta faţă în faţă, de a stabili nişte legături. Ea va aborda problema relaţiilor cu Rusia“, a declarat sursa din Guvernul britanic.

Înaintea întrevederii de astăzi în Biroul Oval, Casa Albă a anunțat că salută și susține, de asemenea, o apropiere la fel de strânsă între Marea Britanie și Statele Unite. cum a fost în epoca Thatcher - Reagan.

Președintele american Donald Trump și premierul britanic Theresa May vor susține o conferință de presă comună vineri, la finalul convorbirilor, care este anunțată la ora locală 13.00 ( 20.00- ora României).

Comerțul este miza principală la întâlnirea Trump-May

Așadar, pentru Theresa May, comerțul este miza principală a vizitei. Londra caută un nou și ambițios acord de liber schimb cu Washingtonul, mai ales că ea a anunțat că Marea Britanie părăseste nu doar Uniunea Europeană, ci și piața comună europeană, după activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care va marca startul oficial al negocierilor privind divorțul Marii Britanii de UE .

De asemenea, premierul britanic vrea  să pledeze pentru NATO  și importanța alianței. Theresa May se așteaptă să obțină de la Trump un angajament ferm pentru faimosul principiu "toți aliații pentru unul", în cazul unei agresiuni. În pofida faptului că Donald Trump a sugerat înainte de a fi învestit că NATO este ‘învechită’, May și-a declarat convingerea că noul președinte al SUA „recunoaște importanța și semnificația NATO”.

"Churchill a descris cum o cortina de fier s-a lăsat de la Baltică la Adriatică, acoperind toate capitalele statelor din Europa de est și centrală, Varșovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Sofia și București. Astăzi aceste mărețe orașe, leagăne ale unor mari moșteniri culturale, trăiesc în libertate și pace. Iar asta se datorează rolului conducător al Marii Britanii și Americii, doamnei Thatcher și președintelui Reagan", a declarat și May.

„Nu mi-e frică să discut deschis cu președintele Statelor Unite. Sunt îndreptățită să fac asta tocmai datorită relațiilor speciale dintre țările noastre”, a mai subliniat aceasta.

Va pleda și pentru Uniunea Europeană

Mai mult, Theresa May, May va pleda, probabil, și pentru Uniunea Europeana, despre care Trump a declarat că este un "vehicul pentru Germania", făcând comentarii despre spargerea blocului comunitar și spunând că el crede că mai multe țări vor urma modelul Brexit. Însă, deși Marea Britanie a ales divorțul de Uniune, are tot interesul să rămână în relații cât mai bune cu "fostul" partener.

„Sunt de asemenea încrezătoare că SUA vor recunoaște importanța cooperării pe care o avem în Europa pentru a asigura apărarea colectivă și securitatea colectivă”, a spus ea pentru Financial Times.

„Îmi doresc ca UE să fie puternică în continuare și vreau să avem în continuare un parteneriat strâns și strategic cu UE”, a mai spus ea.

"Cele două țări ale noastre au condus Occidentul în timpul Războiului Rece, înfruntând comunismul. În final, l-au invins, nu doar prin puterea militară, ci prin câștigarea războiului ideilor. Au dovedit astfel ca societățile deschise, liberale și democratice le biruie întotdeauna pe cele închise, constrângătoare și crude", a declarat Theresa

May a condamnat folosirea torturii, propusă de Trump

Deși Theresa May este primul lider străin ca vine la Casa Albă, după învestirea lui Trump, aceasta nu s-a sfiit și a condamnat virulent folosirea torturii, la numai câteva ore după ce președintele Trump a declarat că ar fi de acord cu reintroducerea simulării înecului ca tehnică de interogare pentru suspecții de terorism.Theresa May vrea să invoce articolul 50, ce va marca startul oficial al negocierilor privind divorțul Marii Britanii de UE, până la finalul lunii martie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
MONDEN
Anisia Gafton va deveni mamă în curând
12:59
Noi imagini cu Anisia Gafton înainte să nască. În curând își va ține bebelușul în brațe. „Am o energie foarte bună”
Răzvan Lucescu și Ioan Andone la înmormântarea lui Mircea Lucescu | Foto: Profimedia Images
12:29
Motivul pentru care Ioan Andone nu a fost lăsat să urce în avionul spre Spania: „Incredibil”. Ce a pățit pe aeroportul din București
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
13:18
Cine sunt cele trei secretare care au primit 45.000 de dolari bani în mână de la Donald Trump
13:13
Chinezii au ales România ca să vândă prima oară în Europa un SUV cu aromă retro. iCAUR e full electric și va fi de vânzare în toată țara, printr-o rețea extinsă de dealeri
13:09
Gwyneth Paltrow, mărturisiri inedite despre despărțirea de Brad Pitt. Ce spune actrița despre fostul logodnic
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Vedere aeriană realizată cu o dronă a plajei Ksamil, a apelor turcoaz și a insulelor din sudul Albaniei
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală