Prințul George va merge în scurt timp la școală. El va urma din toamnă cursurile unei școli private din Londra, relatează Sky News.
Prințul George, care împlinește patru ani în luna iulie, va urma cursurile școlii Thomas's Battersea din Londra. Fiul lui William și al lui Kate va începe școala în luna septembrie, , începând astfel educaţia formală de lungă durată.
"Alteţele lor sunt încântate că au găsit o şcoală în care au încredere că George va avea un start fericit în educaţie", a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Kensington. Școala se află la câțiva kilometri de Palatul Kensington, primala reședință a Prințului Wiliam și a lui Kate, precum și a copiilor lor – George și Charlotte.
Tânărul prinț va învăța la o școală mixtă, alături de 540 de elevi, băieţi şi fete cu vârste între 4 şi 13 ani. Taxa este de 5.653 de lire steline pe semestru, potrivit The Telegraph. În urma acestui anunț, directorul a anunțat că instituția este onorată că obiectivele şi valorile ei sunt apreciate de alteţele pentru educaţia prinţului George.