Procurorul general al României a cerut instanței emiterea unei ordonanțe prin care să se interzică părăsirea țării de către fetița de opt ani care a fost adoptată de un cuplu de români stabiliți în Statele Unite. Bogdan Licu a formulat și o cerere de revizuire a deciziei judecătorești prin care Sorina a fost încredințată părinților adoptivi.

De asemenea, procurorul general al României a precizat că a fost deschis un dosar penal care vizează modul brutal în care ​Sorina, fetița de 8 ani, a fost luată cu mascații din familia unor asistenți maternali din Baia de Aramă.

Părinții adoptivi ai Sorinei se declară uimiți de solicitările procurorului general al României, pe care le consideră neîntemeiate, spunând că iau în calcul să dea în judecată statul român la CEDO.

Fetița a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, județul Mehedinți, după ce a fost adoptată legal de o familie din Statele Unite.

Cazul a stârnit un scandal în toată țara, după ce ea a fost filmată în timp ce e luată cu forța.


Citește și:

Povestea spusă „fără teamă sau favoruri” a familiei de români cu care The New York Times a lovit în Trump. Tatăl lui “Baby Constantin” are două condamnări în Franța și este cercetat pentru violență într-un dosar penal la Râmnicu-Vâlcea. Mama a spus că a fost sterilizată forțat în România, deși cererea scrisă cu mâna ei e la Spitalul Județean

Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."
GSP.RO

Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."

Horoscop 15 noiembrie 2019. Vărsătorii trebuie să evite stresul prelungit și intens
HOROSCOP

Horoscop 15 noiembrie 2019. Vărsătorii trebuie să evite stresul prelungit și intens