De Cristian Simion,

Un coleg de-al cadrului diactic a sunat imediat la 112 şi a cerut ajutor, iar un echipaj de ambulanţă s-a deplasat la faţa locului.

Principalul suspect este un tânăr care a fost reţinut de un echipaj de jandarmi aflat în zonă. Din primele date, atacatorul este un fost elev al profesoarei în vârstă de 43 de ani.

Nu se ştie deocamdată motivul agresiunii, anunţă surse din Poliția Prahova.

Potrivit informațiilor de la fața locului, agresiunea a avut loc în fața cancelariei, profesoara de matematică fiind înjunghiată cu un cuțit în abdomen.

Arma albă a fost găsită la fața locului, iar atacatorul, Nițescu Mihai Alexandru, în vârstă de 22 ani, este un fost elev al scolii, care ar fi fost exmatriculat și care se pare că acum este în stare de ebrietate.

Femeia a primit îngrijiri medicale de la un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Ambulanţei Prahova, iar acum a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

Citește și: Trei bebeluși decedați cu infecție intraspitalicească la Suceava, în 2016, și un dosar peste care s-a lăsat tăcerea. Nici măcar expertiză medico-legală în 2 ani și jumătate! Răspunsul incredibil al procurorilor