În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și în zona montană vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, dar și vijelii și grindină.

„În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și pe alocuri de peste 30-40 l/mp”, a transmis ANM.

Meteorologii precizează că aceste fenomene vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse, iar vântul se va intensifica în extremitatea de sud-vest a țării.

Jumătate de țară, sub cod galben de ploi torențiale, până luni seară. Noile avertizări meteo
Codul galben este valabil în intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 31 iulie, ora 21.00

Un alt cod galben de ploi torențiale, dar numai pentru județele Tulcea și Constanța, este valabil de luni seară și până în noaptea de luni spre marți, la ora 3.00. „Este așteptată instabilitate atmosferică în Dobrogea, cu ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului”, anunță ANM.

„În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20… 25 l/mp și pe alocuri de peste 30… 40 l/mp”, a transmis ANM.

Jumătate de țară, sub cod galben de ploi torențiale, până luni seară. Noile avertizări meteo
Al doilea cod galben, valabil în numai două județe din est, în intervalul 31 iulie, ora 21.00 – 1 august, ora 3.00

Cum va fi vremea în București

Vremea se va răci în Capitală, cerul va avea înnorări și sunt așteptate ploi, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade Celsius. Prognoza este valabilă pentru intervalul 31 iulie ora 10.00 – 1 august ora 3.00.

Foto: Dumitru Angelescu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (8)
Avatar comentarii

laurlaur2180 31.07.2023, 13:19

Toata vara numai coduri. Ori de canicula, ori de furtuna!

Avatar comentarii

Daniel9090 31.07.2023, 13:43

Ploua.

Avatar comentarii

Frumosul1 31.07.2023, 13:53

Schimbările climatice când caniculă când ploaie și furtuni

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.