Vremea va fi frumoasă în acest weekend, cu temperaturi mult mai mari decât cele normale. Maximele termice se vor încadra între 15 și 28 de grade. Este ultimul sfârșit de săptămână călduros din această toamnă. De luni, un val de aer polar va sosi peste România.
Weekendul va începe cu timp frumos în toată țara. Norii vor deveni tot mai puțini, iar temperaturile vor fi mult mai ridicate față de cele normale și vor ajunge până la 26, poate chiar 27 de grade Celsius în vestul și în sud-vestul țării.
Vremea în București
Norii vor sta departe sâmbătă de zona Capitalei și doar în primele ore ale dimineții va fi ceață. Vântul va adia ușor, iar temperaturile vor crește de la 8 grade Celsius în zori, până la 23 de grade, după-amiaza.
Vremea la munte
Vremea va fi excelentă și la munte. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Noaptea și dimineața va fi ceață. Temperaturile de peste zi se vor încadra între 14 și 21 de grade, iar cele nocturne între 0 și 7 grade.