Programă Chimie Bac 2023 - Teme de studiu pentru Bacalaureat

Comentează
Programa Chimie Bac 2023

Programă la Chimie pentru Bac 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial, după ce Ministerul Educației a anunțat, încă din 2022, că subiectele la Bacalaureat 2023 vor fi structurate după programele școlare de dinainte de pandemie. Absolvenții de liceu care aleg să dea examen la chimie vor face acest lucru în data de 28 iunie.

Programă Chimie Bac 2023 - statutul disciplinei

În cadrul examenului de bacalaureat 2023, chimia are statutul de disciplină opţională, fiind susţinută la proba E. d) în funcţie de filieră, profil şi specializare/ calificare profesională. Elevii care susţin bacalaureatul la chimie pot opta pentru programa de chimie anorganică şi generală sau pentru programa de chimie organică.

Programele pentru Bacalaureat 2023 au fost publicate in Monitorul Oficial. Ministerul Educatiei a anunțat, încă de anul trecut, că subiectele la Bacalaureat 2023 vor fi structurate după programele școlare de dinainte de pandemie.

Programă Chimie Anorganică pentru Bac 2023

Competențe de evaluat

  1. Explicarea unor fenomene, procese, procedee întâlnite în viaţa de zi cu zi.
    1.1. Clasificarea sistemelor chimice studiate după diferite criterii.
    1.2. Descrierea comportării speciilor chimice studiate într-un context dat.
    1.3. Diferenţierea substanţelor chimice după natura interacţiunilor dintre atomi, ioni, molecule.
    1.4. Structurarea cunoştinţelor anterioare, în scopul explicării proprietăţilor unui sistemchimic.
    1.5. Interpretarea caracteristicilor fenomenelor sistemelor studiate, în scopul identificării aplicaţiilor acestora.
  2. Investigarea comportării unor substanţe chimice sau sisteme chimice.
    2.1. Efectuarea de investigaţii pentru evidenţierea unor caracteristici, proprietăţi, relaţii.
    2.2. Formularea de concluzii folosind informaţiile din surse de documentare, grafice, scheme, date experimentale care să răspundă ipotezelor formulate.
    2.3. Utilizarea investigaţiilor în vederea obţinerii unor explicaţii de natură ştiinţifică.
  3. Rezolvarea de probleme în scopul stabilirii unor corelaţii relevante, demonstrând raţionamente deductive şi inductive.
    3.1. Analizarea problemelor pentru a stabili contextul, relaţiile relevante, etapele rezolvării.
    3.2. Aplicarea algoritmilor de rezolvare de probleme, în scopul aplicării lor în situaţii din cotidian.
    3.3. Evaluarea strategiilor de rezolvare a problemelor pentru a lua decizii asupra materialelor/ condiţiilor analizate.
  4. Comunicarea înţelegerii conceptelor în rezolvarea de probleme, în formularea explicaţiilor, în conducerea investigaţiilor şi în raportarea de rezultate.
    4.1. Aplicarea corespunzătoare a terminologiei ştiinţifice în descrierea sau explicarea fenomenelor şi proceselor.
    4.2. Folosirea corectă a terminologiei specifice chimiei.
  5. Evaluarea consecinţelor proceselor şi acţiunii produselor chimice asupra propriei persoane şi asupra mediului.
    5.1. Compararea acţiunii unor produse, procese chimice asupra propriei persoane sau asupra mediului.
    5.2. Anticiparea efectelor unor acţiuni specifice asupra mediului înconjurător.

Conținuturi chimie anorganică Bac 2023

Structura atomului - Tabelul periodic al elementelor chimice

  • Atom. Element chimic. Izotopi. Straturi. Substraturi. Orbitali.
  • Structura învelişului electronic pentru elementele din perioadele 1, 2, 3.
  • Clasificarea elementelor în blocuri: s, p, d.
  • Corelaţii între structura învelişului electronic pentru elementele din perioadele 1, 2, 3, poziţia în tabelul periodic şi proprietăţi ale elementelor.
  • Variaţia proprietăţilor periodice ale elementelor, în grupele principale şi în perioadele 1, 2, 3.
  • Variaţia caracterului metalic şi nemetalic în grupele principale şi perioadele 1, 2, 3.
  • Proprietăţi chimice ale sodiului: reacţii cu oxigen, clor, apă. Importanța practică a sodiului.
  • Variaţia caracterului metalic: reactivitatea Na, Mg, Al, faţă de O2, H2O.
  • Variaţia caracterului nemetalic: reactivitatea nemetalelor din grupa 17 (VII A).
  • Proprietăţi chimice ale clorului: reacţii cu hidrogen, fier, apă, cupru, hidroxid de sodiu, bromură de sodiu, iodură de potasiu. Importanța practică a clorului

Legături chimice -Interacţii între atomi, ioni, molecule

  • Legătura ionică. Cristalul NaCl. Importanța practică a clorurii de sodiu.
  • Legătura covalentă nepolară: H2, N2, Cl2.
  • Legătura covalentă polară: HCl, H2O.
  • Legătura covalent-coordinativă: NH4+ şi H3O+
  • Legătura de hidrogen.
  • Proprietăţi fizice ale apei.

Starea gazoasă

  • Ecuaţia de stare a gazului ideal.
  • Volum molar (mol, numărul lui Avogadro).

Soluții apoase

  • Dizolvarea.
  • Factorii care influenţează dizolvarea.
  • Dizolvarea unui compus ionic şi a unui compus covalent polar în apă.
  • Solubilitatea substanţelor în solvenţi polari şi nepolari.
  • Concentraţia soluţiilor: concentraţia procentuală masică, concentraţia molară.
  • Soluţii apoase de acizi (tari şi slabi) şi de baze (tari şi slabe): HCl, H2CO3, HCN, NaOH, NH3.
  • Cupluri acid-bază conjugate

Echilibre acido-bazice

  • pH-ul soluţiilor apoase de acizi monoprotici tari şi baze monoprotice tari.
  • Indicatori de pH: turnesol, fenolftaleină (virajul culorii în funcţie de pH).
  • Reacţii acido-bazice.
  • Reacţia de neutralizare

Noţiuni de electrochimie

  • Reacţii de oxido-reducere.
  • Număr de oxidare. Stabilirea coeficienţilor reacţiilor redox.
  • Caracter oxidant şi reducător.
  • Aplicaţii ale reacţiilor redox: pila Daniell (construcţie şi funcţionare), acumulatorul cu plumb (construcţie şi funcţionare).
  • Coroziunea şi protecţia anticorosivă.
  • Electroliza – metodă de obţinere a metalelor (Na), nemetalelor (Cl2, I2, H2) şi a substanţelor compuse (NaOH).
  • Electroliza: apei, soluţiei de NaCl, soluţiei de CuSO4.

Noţiuni de termochimie

  • Reacţii exoterme, reacţii endoterme.
  • Entalpie de reacţie.
  • Căldura de combustie - arderea hidrocarburilor.
  • Legea Hess.
  • Căldură de neutralizare (acid tare – bază tare).
  • Căldură de dizolvare

Noţiuni de cinetică chimică

  • Reacţii lente, reacţii rapide.
  • Catalizatori.
  • Viteza de reacţie. Constanta de viteză. Legea vitezei.

Combinaţii complexe

  • Obţinerea combinaţiilor complexe (reactivul Schweizer; reactivul Tollens)
  • Reacţia ionului Fe3+cu [Fe(CN)6]4-

Calcule chimice

  • Rezolvare de probleme, calcule stoechiometrice (pe baza formulei chimice și a ecuației reacției chimice), puritate, randament.
  • Interpretarea rezultatelor din activitatea experimentală

Programă Chimie Organică pentru Bac 2023

Competențe de evaluat

  1. Explicarea unor fenomene, procese, procedee întâlnite în viaţa de zi cu zi.
    1.1. Clasificarea compuşilor organici în funcţie de natura grupei funcţionale.
    1.2. Diferenţierea compuşilor organici în funcţie de structura acestora.
    1.3. Descrierea comportării compuşilor organici studiaţi în funcţie de clasa de apartenenţă.
  2. Investigarea comportării unor substanţe chimice sau sisteme chimice.
    2.1. Efectuarea de investigaţii pentru evidenţierea unor caracteristici, proprietăţi, relaţii.
    2.2. Formularea de concluzii care să demonstreze relaţii de tip cauză-efect.
    2.3. Evaluarea măsurii în care concluziile investigaţiei susţin predicţiile iniţiale.
  3. Rezolvarea de probleme în scopul stabilirii unor corelaţii relevante, demonstrând raţionamente deductive şi inductive.
    3.1. Rezolvarea problemelor cantitative/ calitative.
    3.2. Conceperea sau adaptarea unei strategii de rezolvare pentru a analiza o situaţie.
    3.3. Justificarea explicaţiilor şi soluţiilor la probleme.
  4. Comunicarea înţelegerii conceptelor în rezolvarea de probleme, în formularea explicaţiilor, în conducerea investigaţiilor şi în raportarea de rezultate.
    4.1. Utilizarea, în mod sistematic, a terminologiei specifice într-o varietate de contexte de comunicare.
    4.2. Procesarea unui volum important de informaţii şi realizarea distincţiei dintre informaţii relevante/ irelevante şi subiective/ obiective.
    4.3. Decodificarea şi interpretarea limbajului simbolic şi înţelegerea relaţiei acestuia cu limbajul comun.
  5. Evaluarea consecinţelor proceselor şi acţiunii produselor chimice asupra propriei persoane şi asupra mediului.
    5.1. Analizarea consecinţelor dezechilibrelor generate de procesele chimice poluante şi folosirea necorespunzătoare a produselor chimice.
    5.2. Justificarea importanţei compuşilor organici.

Conținuturi Chimie Organică Bac 2023

Structura şi compoziţia substanţelor organice

  • Introducere în studiul chimiei organice: obiectul chimiei organice, elemente organogene, tipuri de catene de atomi de carbon, serie omoloagă, formule brute, formule moleculare și formule de structură plane ale claselor de compuși organici studiați.
  • Legături chimice în compuşii organici.
  • Izomeria de catenã, de poziție pentru compuºii organici studiați.
  • Izomeria optică: carbon asimetric, enantiomeri, amestec racemic

Clasificarea compuşilor organici

  • Clasificarea compuşilor organici: hidrocarburi și compuși cu funcțiuni.
  • Clasificarea compuşilor organici în funcţie de grupa funcţională.
  • Compuşi cu grupe funcţionale monovalente: compuşi halogenaţi, compuşi hidroxilici, amine.
  • Compuşi cu grupe funcţionale divalente şi trivalente: compuşi carbonilici, compuşi carboxilici.
  • Compuşi cu grupe funcţionale mixte: aminoacizi, hidroxiacizi, zaharide

Tipuri de reacții chimice în chimia organică

  • Reacţii de substituţie (monohalogenarea propanului, nitrarea fenolului).
  • Reacții de adiţie (bromurarea propenei (cu Br2 şi HBr), bromurarea acetilenei (cu Br2 şi HBr)).
  • Reacții de eliminare (dehidrohalogenarea 2-bromobutanului, deshidratarea 2- butanolului).
  • Reacții de transpoziție (izomerizarea n-pentanului)

Alcani

  • Alcani: serie omoloagă, denumire, structură, izomerie de catenă, proprietăți fizice, proprietăţi chimice: clorurarea metanului, izomerizarea butanului, cracarea şi dehidrogenarea butanului, arderea.
  • Importanţa practică a metanului. Putere calorică.

Alchene

  • Alchene: serie omoloagă, denumire, structură, izomerie de catenă și de poziție, proprietăți fizice, proprietăţi chimice: adiţia H2, X2, HX, H2O (regula lui Markovnikov), polimerizarea.
  • Importanţa practică a etenei.

Alchine

  • Alchine: serie omoloagã, denumire, structurã, izomerie de catenă și de poziție, proprietăți fizice, proprietăţi chimice: adiţia H2, X2, HX, H2O la acetilenã, arderea.
  • Obţinerea acetilenei din carbid.
  • Importanţa practică a acetilenei.
  • Polimerizarea clorurii de vinil, acrilonitrilului, acetatului de vinil

Cauciucul natural și sintetic

Mase plastice

Cauciucul natural și sintetic, mase plastice: proprietăți fizice, importanță.

Arene

  • Arene: benzen, toluen, naftalină: formule moleculare şi de structură plane, proprietăţi fizice, proprietăți chimice: benzen, toluen, naftalină – halogenare, nitrare.
  • Alchilarea benzenului cu propenă.

Benzine

  • Cifra octanică.
  • Putere calorică.

Alcooli

  • Alcooli: metanol, etanol, glicerol - formule de structură, denumire, proprietăţi fizice (stare de agregare, solubilitate în apă, punct de fierbere), etanol - fermentaţia acetică, metanol – arderea, glicerină – obţinerea trinitratului de glicerină.
  • Oxidarea etanolului (KMnO4, K2Cr2O7).
  • Importanța practică și biologică a etanolului

Acizi carboxilici

  • Acizi carboxilici: acidul acetic - reacþiile cu metale reactive, oxizi metalici, hidroxizi alcalini, carbonaþi, etanol.
  • Importanța practică și biologică a acidului acetic.
  • Esterificarea acidului salicilic. Hidroliza acidului acetilsalicilic.

Grãsimi - Agenți tensioactivi

  • Grãsimi: stare naturalã, proprietãți fizice, importanțã.
  • Hidrogenarea grãsimilor lichide.
  • Hidroliza grãsimilor.
  • Agenți tensioactivi: sãpunuri și detergenți - acþiunea de spãlare.
  • Obþinerea sãpunului.

Aminoacizi

Proteine

  • Aminoacizi (glicina, alanina, valina, serina, cisteina, acidul glutamic, lisina): definiþie, denumire, clasificare, proprietãþi fizice, caracter amfoter.
  • Identificarea aminoacizilor.
  • Condensarea aminoacizilor.
  • Proteine: stare naturalã, proprietãți fizice, importanțã.
  • Hidroliza enzimaticã a proteinelor.
  • Denaturarea proteinelor.

Zaharide

  • Zaharide: glucoza, zaharoza, amidon, celulozã - stare naturalã, proprietãți fizice, importanțã.
  • Monozaharide: glucoza ºi fructoza (formule plane), formule de perspectivã (Haworth): glucopiranoza, fructofuranoza.
  • Oxidarea glucozei (reactiv Tollens ºi Fehling).
  • Condensarea monozaharidelor.
  • Hidroliza enzimaticã a amidonului.

Calcule chimice Utilizări ale substanţelor studiate

  • Rezolvare de probleme, calcule stoechiometrice (pe baza formulei chimice și a ecuației reacției chimice), puritate, randament.
  • Utilizări ale substanţelor studiate.
  • Interpretarea rezultatelor din activitatea experimentală.
programa-bac-chimie2017Descarcă

Programă Chimie Bac 2023 pdf

Calendar bacalaureat 2023

Potrivit Calendar Bacalaureat 2023, examenele încep din data de 12 iunie.

  • 12 – 14 iunie 2023 – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 14 – 15 iunie 2023 – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 14 – 16 iunie 2023 – evaluarea competenţelor digitale – proba D
  • 19 – 21 iunie 2023 – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
  • 26 iunie 2023 – Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 27 iunie 2023 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 28 iunie 2023 – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 29 iunie 2023 – Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

Pe data de 3 iulie vor fi afişate rezultatele la probele scrise până la ora 12:00 şi va avea loc depunerea contestaţiilor. Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe data de 7 iulie 2023.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală