Angajaţi din Poliţie vor protesta astăzi, 17 ianuarie, de la ora 10.00, în faţa sediului Ministerului Finanţelor, faţă de măsuri luate de Guvern care le afectează nivelul veniturilor, a transmis Sindicatul Național al Polițiștilor într-un comunicat. Diminuarea unor pensii de serviciu și „neaplicarea în integralitate” a legii privind salarizarea sunt două dintre lucrurile care îi nemulțumesc pe polițiști.
„S-a luat decizia ca, începând cu data de 17.01.2022, să declanșăm proteste pe termen determinat, până la finalul lunii februarie, în fața Ministerului Finanțelor și a Guvernului României. Vom picheta exclusiv Ministerul Finanțelor în zilele de 17.01.2022 între orele 10.00 – 12.00 și 18.01.2022 între orele 10.00 – 12.00”, a transmis Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).
Principalele revendicări:
Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, nu va fi prezent astăzi la sediul Ministerului Finanțelor, deoarece participă la reuniunea Consiliului ECOFIN de la Bruxelles, pe 17 și 18 ianuarie, unde se discută probleme de politică economică și chestiuni referitoare la impozitare și reglementarea serviciilor financiare.