Protestele începute marți în București și extinse în toată țara continuă! «Cinci oameni au vrut să lanseze un album și au lansat o revoluție»

Comentează
Arhiva foto

Mai întâi a fost linişte. O naţie în stare de şoc a încercat să cuprindă cu mintea dimensiunile dezastrului care într-o singură noapte a maturizat o întreagă generaţie. Generaţia Facebook, “Millenials” sau oricum ar fi categorisiţi tinerii care au încercat din răsputeri până acum să se ţină departe de o politică coruptă, care au renunţat la televizor pentru că nu se regăseau în mesajele manipulatoare, a pierdut din rândurile ei 32 de arhitecţi, muzicieni, publicitari, IT-işti.
Primul instinct a fost implicarea, aşa cum şi mulţi dintre cei aflaţi în Colectiv au făcut tot ce au putut şi chiar au murit salvând pe alţii. Generaţia mută de durere a intrat în spitale şi a împărţit apă, mâncare, îmbrăţişări şi sânge. Şi-a oferit timpul, banii, locuinţele.
Apoi şi-a plâns morţii. În a cincea zi, a început să urle! Strigătul a ajuns în stradă, unde marţi seara peste 25.000 de tineri revoltaţi au cerut să se ia primele măsuri urgente faţă de vinovaţii identificaţi, pe lângă cei trei patroni ai clubului Colectiv: premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Au cerut demisia lui Ponta, Oprea şi Piedone

Ca într-un ritual, s-au întâlnit, ca de obicei, în Piaţa Universităţii şi în scurt timp trotuarele au devenit neîncăpătoare. Când nici piaţa nu i-a mai putut cuprinde, au pornit către Guvern strigând “Asasinii!” şi “Corupţia ucide!”, în timp ce ridicau afişe cu numele premierului Victor Ponta.
Pe traseu, printre urlete şi fluierături au răzbătut şi aplauze, atunci când miile de oameni s-au despărţit ca la un semn pentru a face loc unui echipaj de pompieri. “Cinste lor, eroilor!”, le‑au mulţumit protestatarii celor care au intrat în foc pentru a le salva iubiţii, fraţii, prietenii, colegii de generaţie.
După câteva ore, 25.000 de suflete îndoliate au îngenuncheat în faţa Ministerului de Interne şi au scandat apoi în faţa Primăriei sectorului 4, la fel cum în dimineaţa următoare, cu aceeaşi cadenţă, aveau să îşi anunţe demisiile şi reprezentanţii acestor instituţii.
Cu trei vinovaţi în arest şi alţi trei demisionari, românii treziţi la viaţă nu s-au împrăştiat însă miercuri seara în baruri pentru a sărbători izbânda. Poate pentru că acestea nu au avize de la ISU sau pentru că încă nu s-a schimbat nimic.
Deşi aparent nu mai au nici o doleanţă, şi mai mulţi oameni au ieşit în stradă şi, chiar dacă mesajul lor nu e la fel de punctual, spun că nici nu se vor opri. Toţi cei 35.000 se tem că acţiunea lor ar putea să servească unei agende politice. Ştiu că printre protestatari există şi persoane aflate pe ştatele de plată ale unor partide. Aşa se explică de ce protestul de miercuri seara a avut mai multe momente în care părea că se va “sparge” în mai multe grupuri cu diverse revendicări.
“La Casa Poporului se întâmplă ceva foarte ciudat. Protestul s-a rupt în două, câteva mii au rămas la Universitate şi restul a plecat, nu ştiu de cine mânaţi, spre Parlament. Aici am găsit cine era în frunte - o brigadă de băieţi bine făcuţi, înconjuraţi de mai mulţi copii care miros a aurolac. I-au căţărat pe gard şi le spun ce să scandeze. Se ceartă cu oamenii care îi întreabă care-i faza”, avertiza Vlad Ursulean, jurnalist independent.




Agitatori trimişi să încingă spiritele

De fiecare dată însă, aceste persoane au fost izolate şi date la o parte. “Am simţit o uşoară debusolare a oamenilor”, spune Alexandra, account manager.
“În prima seară, toată revolta a fost direcţionată către demisia câtorva indivizi, lucru care i-a făcut pe oameni să fie mai organizaţi. În a doua seară, şi-au făcut loc în mulţime şi câţiva microbişti şi huligani, care au agitat uşor mulţimea deja debusolată. Furia şi indignarea au rămas, totuşi, chiar şi după demisii”, a continuat. Mesajul “Colectiv” uneşte în continuare mulţimea care vrea să scape de corupţie.
Un nou succes înregistrat ieri pune însă în dificultate “vocea străzii” după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, pentru prima dată, va consulta inclusiv reprezentanţi ai societăţii civile şi câţiva din rândul protestatarilor. Ceea ce iniţial părea o veste incredibilă s-a dovedit a fi o problemă greu de abordat.
Toată lumea se întreba ieri cum ar trebui să se întâmple acest lucru. Vine preşedintele în stradă? Mergem noi la el? Şi cine merge, că nu are o cameră pentru 35.000 de oameni?
“Nimeni nu are o autoritate de reprezentare a străzii şi cine se va duce acolo inevitabil va fi contestat de o parte sau de alta. Însă, nu liderii formali sau informali sunt importanţi în ecuaţia asta, ci temele: fără privilegii, fără piedici puse justiţiei, fără abuzuri în funcţie, fără incompetenţă”, crede Adrian, copywriter.



Cer feţe noi în rândul liderilor politici

În timp ce pe internet a început să circule un document în care oricine poate adăuga o propunere pentru funcţiile de premier şi miniştri, unii tineri vorbesc despre înfiinţarea “Partidului Colectiv”, Partidul Noua România nu mai face faţă cererilor de adeziune, iar Tudor Chirilă şi Adi Despot sunt rugaţi să facă un pas în faţă şi să îşi asume o discuţie cu preşedintele.
Membrii unor ONG-uri se invită la discuţii chiar dacă nu au fost în piaţă, iar altele propuse susţin că nu merită această onoare.
“Este absurd să ceri străzii să vină cu o listă clară de revendicări, de la o zi la alta. Ţara pe care ne-o dorim este cea în care gândim şi cântărim opţiunile pe care le avem, ne consultăm şi alegem varianta cea mai bună. Asta are nevoie de timp, dacă vrem să fie un lucru bine făcut”, susţin reprezentanţii Funky Citizens.
Un lucru e cert până acum: zecile de mii de oameni nu se vor opri aici şi spun că tot ceea ce îşi doresc este o ţară în care legile se respectă, în care se simt în siguranţă, în care corupţia nu există. Toate astea cu gândul la Colectiv şi la cei care i-au trezit în simţiri şi i-au făcut să scandeze: “Cinci oameni au vrut să lanseze un album şi au lansat o revoluţie”.


Guvernul se conturează la km 0

A treia zi de proteste sub semnul #Colectiv a debutat uşor anemic comparativ cu reprizele anterioare. La ora 21.00, când miercuri mulţimea număra 35.000 de suflete, numărul protestanţilor abia trecuse de 9.000. Puţini, dar vocali.
De data asta s-a făcut politică. Strigătele în memoria victimelor de la Colectiv nu au mai reuşit să acopere lozincile românilor care vor curăţenie totală în sistemul corupt.
“Nu e suficientă demisia guvernului. Să nu ne prostească şi să vină în locul lor alţi politicieni îmbâcsiţi, cu dosare penale”, a spus un bucureştean. În timpul ăsta, la Universitate, chiar la km 0 al libertăţii, protestatarii încercau să-şi aleagă liderii, pe cei care azi le vor fi purtători de cuvânt la întâlnirea cu Iohannis.
Dar nu înainte de a stabili, acolo, în stradă, exact cum ar trebui să arate următoarea generaţie de guvernanţi, pe care ei o vor înscăuna. În paralel, într-un alt punct al pieţei s-a iscat un mic conflict. Un manifestant pe pancarda căruia scria “Iohannis, demisia!” a fost îndepărtat. “Nu mai instigaţi, suntem paşnici”, au rugat într-un glas protestatarii. (Maria Apostol)


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!