PSD organizează un miting mare la Iaşi, de Ziua Europei, cu spectacol folcloric în aer liber. Liviu Dragnea va fi prezent la eveniment

Comentează
Liviu Dragnea, la miitngul PSD din Craiova, însoțit de Irina Tănase (Foto: Inquam Photos / Bogdan Dănescu)

PSD serbează Ziua Europei, pe 9 mai, cu un spectacol folcloric în aer liber, la Iaşi, la eveniment fiind invitaţi să participe şi membrii conducerii centrale a partidului, în frunte cu Liviu Dragnea. Liderul PSD va merge, astfel, la Iaşi, în aceeaşi zi în care, la Sibiu, începe Summit-ul Uniunii Europene, al cărei gazdă va fi preşedintele Klaus Iohannis şi la care vor participa şefi de stat şi de Guvern din întreaga Uniune, în frunte cu preşedinţii instituţiilor europene.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, care este şi liderul filialei ieşene a PSD, a declarat joi, pentru AGERPRES, că a depus la Primăria Iaşi o cerere de autorizare pentru a sărbători pe 9 mai, de la ora 16,00, Ziua Europei.

"Pe 9 mai vrem să organizăm la Iaşi un festival pentru sărbătorirea Zilei Europei. Avem două locaţii: Piaţa Unirii şi Palatul Culturii. Nu ştiu pentru care dintre ele ne va da autorizaţia Primăria. Am invitat absolut toţi ieşenii, toţi liderii naţionali, parlamentarii şi europarlamentarii. Vrem să sărbătorim Ziua Europei, aşa cum se face în toată Europa, cu un concert, cu mai multe formaţii, vor veni şi cei de la Cenaclul Flacăra, Columna", a declarat Maricel Popa.

Întrebat fiind dacă la evenimentul de pe 9 mai va fi prezent la Iaşi şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, Maricel Popa a răspuns: "Eu am făcut invitaţia. Aşteptăm confirmarea. Nu a confirmat, nu a infirmat, dar cu siguranţă va veni şi el".

Informaţia privind marele miting PSD de la Iaşi a fost confirmată şi de secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu.

Mai multe organizații județene PSD au solicitat oportunitatea de a găzdui un miting cu ocazia Zilei Europei, pe 9 mai, a explicat, joi, pentru MEDIAFAX, Codrin Ștefănescu. El a mai spus că reprezentanții PSD plănuiesc să se deplaseze în circumscripțiile electorale ale candidaților partidului la europarlamentare, la Iași având circumscripția electorală Tudor Ciuhodaru.

PSD mai vrea să organizeze, în campania electorală, mitinguri și la Galați, Teleorman şi Dâmbovița.

Interesant este faptul că mitingul PSD are loc în aceeaşi zi cu cel mai mare eveniment din cadrul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Astfel, pe 9 mai, la Sibiu începe Summitul informal al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană. Evenimentul se va desfășura în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu.

Summit-ul informal va fi găzduit de Klaus Werner Iohannis, președintele României, statul care deține în prezent Președinția Consiliului Uniunii Europene. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezida reuniunea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde o ploaie torențială densă căzând peste o parcare exterioară plină de mașini, înconjurată de copaci verzi.
09:24
Ploi torențiale, grindină și vijelii în România, de sâmbătă. Prognoza meteo pentru perioada 14 septembrie-12 octombrie 2026
MApN a ridicat avioane de lupta F-16 pentru monitorizarea situației de la graniță
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
MONDEN
Maia Morgenstern la „Furnicuțele”
09:09
Imagini cu Maia Morgenstern târându-se prin platoul „Furnicuțele”. Ce s-a întâmplat în emisiunea prezentată de Cătălin Măruță la Antena 1
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
09:52
Ce a spus What's Up despre revenirea la Asia Express: „Nu e o glumă”. De ce a refuzat să meargă în emisiunea lui Nea Mărin
Analiză
09:46
Cronologie. Ce ne amintim după 11 septembrie și cum a rămas acea zi marcată pentru totdeauna în memoria colectivă
09:46
Ce refuză Andreea Bălan să le cumpere fiicelor sale: „Este singura din clasă care nu are”
09:44
Cum își împart Andreea Popescu și Rareș Cojoc copiii, după divorț. „Așa am stabilit. Acum se implică mai mult”
TRENDING
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
09:30
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Feribot care transportă pasageri și mașini la apusul soarelui
09:18
O destinație populară printre români a scumpit biletele de feribot cu aproape 20%. Hotelierii critică decizia
Mineri în fața unei mine de cărbune din munții situate la vest de Dazhu, provincia Sichuan, 1909
08:47
O mină abandonată de azbest din China a devenit o atracție turistică la aproape 100 de ani după ce a fost părăsită
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
De ce să fotografiezi bagajul înainte de a pleca în vacanță - Imagine cu o femeie cu un rucsac în spate aşteptându-şi bagajul de cală la banda de bagaje dintr-un aeroport
08:14
De ce nu ar trebui să pui niciodată panglici sau abțibilduri pe valiză. Avertismentul transmis de angajații din aeroporturi
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Oamenii fug după ce  unul din cele două turnuri gemene din New York este atacat de teroriști.
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online în România: „Asta e drama”. De la Deep Purple și Bryan Adams, la Europenele de volei și de handbal
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate