(Publicitate) Comunicat de presă - Începere proiect în cadrul Măsurii “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”

PAM SERVICE INVEST AG S.R.L., anunţă începerea proiectului, cofinanțat în cadrul măsurii “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanța de Urgenţă nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, număr RUE 1944, număr contract de finanțare M2-1944 din 09.12.2020.

Obiectivul principal al contractului îl reprezintă acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului: menținerea sau după caz, suplimentarea numărului de salariați înscrişi in cererea de finanțare, pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la data acordării ajutorului de stat.

Valoarea totală a contractul de finanțare este de 441.830,46 lei, din care finanțarea nerambursabilă primită este în  valoare de 384.200,4  lei şi cofinanțarea este în valoare de  57.630,06 lei.

Contractul de finanțare s-a încheiat pe o perioadă de maxim 1 an, începând cu 10.12.2020 şi are o perioadă de implementare de 180 de zile, între 14.12.2020–13.06.2021.  

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

 Date de contact:

 PAM SERVICE INVEST AG S.R.L.

 Dana Predescu , Administrator

 Tel: 0747131313, e-mail: pamserviceinvest@yahoo.co

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.