Putin afirmă că americanii continuă să „ocupe” Germania și că tot ei aveau interesul să arunce în aer gazoductele Nord Stream

 2 comentarii
Arhiva foto

Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți, 14 martie, că răspunsul Berlinului la exploziile care au avariat gazoductele din Marea Nordului arată că Germania a rămas „ocupată” și incapabilă să acționeze independent, deși au trecut zeci de ani de la capitularea acesteia la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează Reuters.

Putin, intervievat la televiziunea rusă, a mai spus că liderii europeni au fost intimidați, astfel încât aceștia să-și piardă simțul suveranității și al independenței.

Țările occidentale, inclusiv Germania, au reacționat cu prudență la investigațiile privind exploziile care au avariat anul trecut gazoductele rusești Nord Stream, transmițând că ele consideră că este vorba despre un act deliberat, dar au refuzat să indice vreun vinovat.

„Problema este că politicienii europeni au spus ei înșiși în mod public că, după cel de-Al Doilea Război Mondial, Germania nu a fost niciodată un stat pe deplin suveran”, a declarat Putin pentru postul de televiziune de stat Rossiya-1, citat de agențiile ruse de știri.

„La un moment dat, Uniunea Sovietică și-a retras forțele și a pus capăt a ceea ce a echivalat cu o ocupație a țării. Dar acest lucru, după cum se știe, nu a fost înțeles de americani. Ei continuă să ocupe Germania”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Putin i-a spus jurnalistului care i-a luat interviul că exploziile de la gazoductele Nord Stream au fost executate la „nivel de stat” și a respins drept „total absurdă” ideea potrivit căreia un grup autonom pro-Ucraina ar fi fost responsabil.

Conductele Nord Stream 1 şi 2 care legau Rusia de Germania prin Marea Baltică au fost lovite în septembrie 2022 de o serie de explozii neexplicate, în ceea ce Moscova a numit un act de „terorism internaţional”.

Conductele erau menite să aducă gazul rusesc în Germania, deși, după invazia Moscovei în Ucraina, în urmă cu un an, Berlinul a luat măsuri pentru a-și reduce dependența de hidrocarburile rusești.

Liderii de la Berlin au fost precauți în ceea ce privește atribuirea responsabilității pentru aceste explozii, ministrul apărării, Boris Pistorius, afirmând, săptămâna trecută, că deflagrațiile ar fi putut fi o „operațiune sub steag fals, pentru a da vina pe Ucraina”.

„Ar trebui întotdeauna să îi căutăm pe cei care au interesul”

Danemarca, Suedia şi Germania au întreprins propriile anchete în legătură cu exploziile, însă Moscova afirmă că nu a fost ţinută la curent cu aceste investigaţii.

„Le-am solicitat autorităţilor daneze (...) să lucrăm împreună sau să formăm un grup internaţional de experţi, specialişti”, a mai spus Putin, în interviul acordat postului Rossiya-1, potrivit Agerpres.

„Răspunsul, aşa cum am spus, a fost vag. Simplu spus, niciun răspuns. Au spus că trebuie să aşteptăm”, a continuat liderul de la Kremlin.

După ce a denunțat drept „o absurditate totală” varianta ca un grup proucrainean să fi atacat conductele, președintele rus a adăugat: „Ar trebui întotdeauna să îi căutăm pe cei care au interesul. Şi cine are interesul? Teoretic, desigur, Statele Unite au interesul”.

„O explozie de acest fel, de această putere, la această adâncime poate fi executată numai de specialişti şi sprijinită de întreaga putere a statului, care are anumite tehnologii”, a insistat Putin.

Statele Unite au negat vehement orice implicare în explozia gazoductelor Nord Stream.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 15.03.2023, 10:26

    Ce nu intelege PACALICIUL, sau mai bine zis se face ca nu intelege, este ca: Una e sa ceri protectie fata de un vecin retard, brutal si inapoiat si alta este sa impui cuiva "protectie", desi statul respectiv nu a cerut-o!!!! Asa ca narativul acesta total FALS nu pacaleste pe nimeni! Dar acesta dupa cum spuneam este un narativ FALS, deoarece scopul DECLARAT este de a reface urss-ul si sferele lui de influenta. Nu nativii vorbitori de moscovita, "asupriti" in Ucraina.

  • Avatar comentarii

    Jumbo 15.03.2023, 19:22

    Pai realitatea e ca pacalicii amerloci au 80 de baze militare in Germania, inclusiv cu armament nuclear. Nuuuuu, nu o ocupa si acum, hahahahahahaha. Iar North Stream urile distruse de amerloci +britanici au desavarsit cotropirea Europei prin schimbarea furnizorilor de gaz. Si distrugerea ei, inainte de a o tranaforma in colonie. Deci romanika e colonie ue care i colonie sua, hahahahahahaha. YANKEES GO HOME, TRĂIASCĂ ROMÂNIA LIBERA

ALTE ȘTIRI
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!