Potrivit unui comunicat al RADET, echipele de intervenţie sunt la faţa locului pentru operaţiunea de evacuare a apei din galerie, urmând ventilarea, înlocuirea tronsonului afectat şi ulterior repunerea în funcţiune.

RADET mai precizează că va reveni cu date suplimentare după efectuarea manevrele de închidere a apei şi izolare a zonei afectate.

Vechimea magistralei avariate este de 40 de ani, conform sursei citate.

Tot în cursul zilei de vineri, RADET a anunţat sistarea furnizării agentului termic, pentru maximum 24 de ore, în zonele Fundeni, Aviaţiei şi Apusului, din cauza unor avarii produse la magistralele de termoficare aferente.

Trei spitale fără apă caldă și căldură

”Nimeni nu a spus că nu vor mai fi avarii. Au existat, vor mai exista, scopul nostru e să reducem numărul lor”, a spus dimineață Alexandru Burghiu, directorul Termoenergetica, companie care a preluat activitatea RADET.

Reamintim că trei spitale din București au rămas joi fără apă caldă și căldură, în urma unei avarii RADET.

Este vorba despre Institutul Oncologic Fundeni (cel mai mare spital din Capitală, cu aproape 1.000 de pacienți) și Institutul Clinic Fundeni și Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu.

Spitalele au găsit soluții alternative pentru blocurile operatorii şi secţiile de terapie intensivă, unde căldura va fi asigurată cu aparatele de aer condiţionat şi calorifere electrice. Fără căldură este și Cartierul Aviației.

Citeşte şi:

România într-un document al Comisiei Europene: în nicio altă ţară europeană nu mor atâţi oameni în urma unor boli din cauza cărora nu ar trebui să moară!

EXCLUSIV | România confiscă 195.000 de euro de la Marian Iancu, găsiți într-un cont din Monaco

Primăria lui Firea invocă ”informații calomnioase” ale ziarului, dar refuză să spună cât câștigă șefii poliției locale, cei cu 15.500 de lei pe lună plus sporuri!

O femeie a auzit niște bătăi, sub pământ, la câteva zile după ce s-a prăbușit un bloc în 1977. A venit și Ceaușescu. Ce s-a întâmplat când a ajuns dictatorul
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a auzit niște bătăi, sub pământ, la câteva zile după ce s-a prăbușit un bloc în 1977. A venit și Ceaușescu. Ce s-a întâmplat când a ajuns dictatorul
Ce a făcut Ioana Băsescu imediat după ce a aflat că a fost condamnată. E șocant: 'Plânge de atunci'
Playtech.ro
Ce a făcut Ioana Băsescu imediat după ce a aflat că a fost condamnată. E șocant: 'Plânge de atunci'
Electricienii ucişi în apartamentul din Oneşti: Silviu - orfan de mamă, iar soţia lui Dan e asistentă în spitalul unde e internat ucigaşul
Observatornews.ro
Electricienii ucişi în apartamentul din Oneşti: Silviu - orfan de mamă, iar soţia lui Dan e asistentă în spitalul unde e internat ucigaşul
Horoscop 3 martie 2021. Fecioarele ar trebui să abordeze orice problemă cu mai multă seninătate
HOROSCOP
Horoscop 3 martie 2021. Fecioarele ar trebui să abordeze orice problemă cu mai multă seninătate
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat agresorul din Onești de forțele speciale
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost împușcat agresorul din Onești de forțele speciale
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Telekomsport
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)
PUBLICITATE
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)