Cei din echipa lui Beligan s-au speriat şi au decis să amâne unul dintre spectacolele pe care actorul le susține în cadrul unui turneu național.
„Maestrul a suferit o mică intervenţie. A fost mai mult o sperietură dat fiind şi vârsta dânsului, tocmai de aceea s-a decis şi amânarea spectacolului. A avut o infecţie urinară şi a fost tratat la Spitalul Elias. Acum este bine, iar spectacolele au fost reluate. Pe 27 noiembrie joacă la Sinaia”, a declarat, potrivit ziarulring.ro, o sursă din echipa actorului.
Radu Beligan este unul dintre cele mai importante nume ale teatrului românesc. A jucat alături de actori importanți, cu reprezentații atât în țară cât și în străinătate. Celebrul actor a interpretat, de-a lungul carierei sale roluri celebre, cum ar fi caractere ale dramaturgilor literaturii române şi universale, printre care: Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu, Mircea Ștefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.
Printre rolurile interpretare se numără: Leon Saint Pe („Egoistul” de Jean Anouilh, regie proprie, 2004), Actorul („Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998), Richard al III-lea („Richard al III-lea” de William Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976), George („Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, regia Michel Făgădău, 1970), Agamemnon Dandanache („O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1956), Catindatul („D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1951), Rică Venturiano („O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1949), Studentul („Confruntarea” de Tur și Lev Seinin, regia Moni Ghelerter, 1948).


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Observatornews.ro
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
FANATIK.RO
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
HOROSCOP
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!