Condamnat pentru corupție, Radu Budeanu a dat în judecată jurnaliștii de investigație Libertatea, după publicarea dosarului unde el a fost cărăușul banilor furați de la stat către Udrea!

Comentează
Arhiva foto

Deși a recunoscut în acordul cu DNA că era dependent ”din toate punctele de vedere” de banii furați din contractele de la Hidroelectrica, Radu Budeanu e supărat că totul a devenit public și a dat în judecată, pe rând, reporterii și publicațiile care au relatat despre faptele sale: pe Sorina Matei, G4Media, Alex Costache și Libertatea.

Pe 24 august, Radu Budeanu, patronul publicațiilor Gândul, CanCan și Prosport, a înregistrat o acțiune împotriva ziariștilor de investigație de la Libertatea și împotriva trustului de presă Ringier, editorul ziarului.

Cele două articole care l-au deranjat pe Budeanu au fost publicate pe 11 și pe 12 august, în urma documentării de la arhiva Tribunalului București, acolo unde dosarul său de corupție este public și unde, între timp, a și fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influență.

Primul articol din Libertatea, despre afacerea de corupție Hidroelectrica, a descris, cu date din instanță, cum arată experiența infracțională a grupului de la Monaco și rolul lui Radu Budeanu: ”Viață de magnat în dosarul Udrea - Budeanu - Buzăianu. Ani la rând au scos 9.500 de euro zilnic cash din bancă, dar cenzurau presa și pe Mircea Cărtărescu!”.

Al doilea articol s-a referit la complicitățile politice: ”Corupția din dosarul Hidroelectrica. Cum se făceau Blaga sau Flutur că nu știu nimic de banii aduși de Udrea la partid”.

Cine este Radu Budeanu?

De peste un deceniu, Radu Budeanu se prezintă ca patron de presă. De fapt, el a jucat rolul de intermediar al lui Bogdan Buzăianu, de care ”depindeam din toate punctele de vedere”, conform descrierii clare și crude pe care Budeanu însuși o face statutului său, în scris, în dosar. Acesta a fost momentul în care s-a înțeles cu procurorii să-și recunoască vinovăția ca să scape fără executarea detenției.

Radu Budeanu | Foto: Agerpres

Intermedierile de trafic de influență reprezentau afacerile lui Radu Budeanu sau, după o frază repezită la telefon chiar de Buzăianu către contabila sa, modelul de business consta în ”Dă-i toți banii Chiorului!”, pentru ca acesta să-i ducă mai departe la politicieni.

”Chiorul” era adresarea amicală pentru unii, disprețuitoare după alții, pe care patronul Energy Holding o folosea când se referea la Budeanu.

Mai mulți martori povestesc cum oricine dorea să ia legătura cu Buzăianu, care se adăpostise în Elveția după ce prejudiciase statul de sute de milioane de euro din contractele cu energie, îl căuta pe Radu Budeanu ca să-i facă legătura cu sursa puterii.

”Afaceri”, ”presă”, ”contracte”, toate niște ficțiuni cu banii de la stat

În dosar, Budeanu amintește și de afacerile de presă, care depindeau, de asemenea, de banii lui Buzăianu. De altfel, plățile făcute de companiile lui Buzăianu și evidențiate de cei de la spălarea banilor arată că ”omul de afaceri” întreținea o întreagă rețea de curteni, de la avocați străini la români cu diverse poziții, care depindeau de el și îi făceau servicii. Ultimul la plăți era statul român, cu impozitele cuvenite bugetului.

Pe piața media și publicului, Budeanu se prezenta drept patronul afacerilor de presă. Procurorilor el le-a spus adevărul.

”Precizez ca mi-am desfășurat activitatea în calitate de director la SC Revista Ciao SRL, Media Promovalores SRL, Cancan Media SRL, societăți în care asociați erau societăți de tip off-shore controlate de Buzaianu Bogdan Nicolae”, a recunoscut el într-o declarație din dosar, citată de ziare.com.

Firmele off-shore erau cele în care se drenau banii cu care statul fusese prejudiciat.

Bogdan Nicolae Buzăianu

Ceea ce personajele din Grupul de la Monaco numeau ”afaceri”, ”presă” și ”contracte” erau, așa cum reiese din dosarul Hidroelectrica, mai multe feluri de a spune același lucru: șpagă mutată dintr-o mână în alta, dintr-un interes conectat la alt interes, pe bani publici.

Cărăușul banilor furați de la buget

Volumele din dosar, pe care Libertatea le-a consultat la Tribunalul București, atestă în mod public că Radu Budeanu făcea legătura între cei care ”prejudiciau bugetul de stat”, după cum îi numesc procurorii DNA, mai exact, companiile lui Bogdan Buzăianu, și cei care făceau furtul posibil la nivel politic - Elena Udrea, în acest caz.

Sau, în definiția mult mai succintă a lui Budeanu, ”Recunosc si regret savârșirea faptei”.

După condamnarea lui Budeanu, în dosar au rămas Elena Udrea și Dan Andronic, patronul Evenimentului zilei, ca singurii inculpați.

Asta, deși în discuțiile și în declarațiile din dosar apar mult mai mulți responsabili care au făcut posibile contractele subevaluate și le-au reînnoit, lăsându-l pe Buzăianu să scoată sume de zeci de milioane de euro din schimburi incorecte cu statul.

Elena Udrea | Foto: Hepta

Iar Buzăianu, principalul beneficiar, nu are nicio calitatea în dosarul care poartă numele operațiunii derulate chiar de el.

Doi ani cu suspendare pentru Radu Budeanu și doi alți inculpați trimiși în instanță sunt ceea ce DNA a reușit, după ce a urmărit o amplă operațiune ”nelegală și păguboasă” - expresia îi aparține -, derulată pe mai bine de 10 ani și care a dus la pierderi de sute de milioane de euro pentru buget.

Un stil de viață finanțat din bani publici furați

Tot eșafodajul acestor oameni depindea de banii furați de la cetățean, prin contractele care prejudiciau Transelectrica.

Din acești bani, Budeanu susține că a dus 3,8 milioane de dolari, la sediul PD-L, pentru Ana Maria Topoliceanu, prietena Elenei Udrea. Transportul a fost făcut într-o ”geantă de voiaj de circa 1,2 metri pe 80 centimetri”, potrivit estimării ochiului antrenat al lui Radu Budeanu.

Tot din banii luați din contractele cu energie a ajuns Budeanu de mai multe ori, conform declarațiilor martorilor, la Monte Carlo, în Geneva sau în alte destinații exclusiviste. Invitația era a lui Buzăianu. Banii, susțin procurorii anticorupție, iar Budeanu a recunoscut integral actul de acuzare, erau ai sistemului energetic național.

Pe cine a dat Budeanu în judecată

Procesul intentat de Radu Budeanu jurnaliștilor de la Libertatea urmează altor procese, prin care el încearcă să-și repare imaginea.

Procesele intentate de Radu Budeanu presei, în ultimele luni, sunt următoarele:

  1. Împotriva jurnalistei Sorina Matei, acțiune înregistrată în februarie. S-a stabilit primul termen.  
  2. Împotriva G4Media și a ziariștilor Dan Tapalagă și Cristi Pantazi, acțiune înregistrată în aprilie. Aici, Radu Budeanu e reclamant împreună cu soția.
  3. Împotriva lui Alex Costache și a Societății Academice Române, acțiune înregistrată în mai. S-a fixat un termen.
  4. Împotriva lui Mircea Badea, acțiune înregistrată în iulie.  
  5. Împotriva jurnaliștilor Mirela Neag și Cătălin Tolontan și a Ringier. Acțiune depusă în august.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!