„Azi, colegii de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt își iau rămas bun de la un medic care a lucrat în cadrul serviciului respectiv, după ce a pierdut lupta cu COVID 19. Tot azi, polițiștii de la IPJ Olt își iau rămas bun de la un coleg polițist care a căzut victima virsului SARS-COV 2”, a scris Raed Arafat pe Facebook.
Apoi a continuat: „Invit pe cei care pun la îndoială situația în care ne aflăm, mai ales cei care spun insistent că este vorba de o „farsă”, să privească în ochi familiile celor căzuți la datorie și să le spună direct că rudele lor au căzut la datorie din cauza unei „farse”!”.
În ultima perioadă, am asistat la discuții și atacuri pe rețelele de socializare și în media, în care personaje care nu au niciun habar ce înseamnă medicina, ce înseamnă pandemia și ce înseamnă virusul cu care ne confruntăm pun la îndoială acțiunile medicilor și ale autorităților
Raed Arafat:
Un medic în vârstă de 51 de ani, de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, confirmat cu COVID-19 în luna mai, a murit la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș.
Medicul avea mai multe comorbidităţi, respectiv obezitate, diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arterială.
Totodată, şeful de post din comuna Ipoteşti, judeţul Olt, a încetat din viaţă după ce a fost internat în spital la sfârşitul lunii mai cu COVID-19.
Recomandări
Imagini emoționante cu românca răpită de Hamas. Cum se simte Doron Steinbrecher după eliberare și unde se află
https://www.facebook.com/DrRaedArafat/posts/3812894652070714?__xts__[0]=68.ARAM-u-Yxp-xIALiEEqqjSjuDsh7fVfXyqzG6azPBaXWQ9EYJDK4kxF_I8K9yp4PXQOdxbpd5ohcAIwHTvi_TYQfKUsk4UcWb08UR3WkF8oj7goBefzGR-eaJ8Kxb5CfCFgEBo0qEylv685UAcskZAZXMwBfIRTR8bK2QTagF3IvWInoyxRIgEgs2IjEJOI0QXaB3qCwvqDc6-mDbEtLozLhztt_B3UEQ2MQ0nkSXhKtBzpR1LZlhnQZYcHmN3iuSjPm2xSEgBZuRBlC–AGGfFHLDssWwjbr0qzmb-w9BFzYfZmFnksNszeKUO7axgpz3Mh2D-yd9s1mBWSNuTrxY9D&__tn__=-R
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Viva.ro
Ce a răspuns Daciana Sârbu când a fost întrebată dacă a vrut să divorțeze de Victor Ponta, în cei 17 ani de căsnicie: "Am avut sentimentul că trec prin Iad, dar..."
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a divorțat, iar secrete bine ascunse au ieșit acum la iveală. De ce l-a părăsit Daciana pe fostul premier. A apărut și dovada
FANATIK.RO
Cinci zodii au protecție totală începând din 22 ianuarie. Vine cea mai de succes perioadă, Balanțele au tras cartea norocoasă
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la Asia Express 2025. Ce SURPRIZE mari a pregătit Antena 1 pentru fanii emisiunii
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Observatornews.ro
Apartament de 60 mp într-un complex nou, închiriat cu 700 de euro. Cât costă ca să îl cumperi
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2025. Taurii au ocazia de a realiza mai mult decât și-au propus dacă învață să ia decizii rapide și să le aplice imediat