„Nu e vorba numai de tine, ci că ești funcționar într-o structură esențială. Dacă te îmbolnăvești și vă îmbolnăviți între voi și mergeți acasă, nu mai are cine să lucreze. Dacă nu e vaccinarea obligatorie, trebuie măcar să te testezi periodic”, a spus șeful DSU.

Cine nu vrea să se vaccineze, cel puțin trebuie să se testeze periodic în instituții cu expunere publică și unde avem personal care nu poate să plece acasă, să stea în carantină 14 zile sau să moară cum a murit un pompier, acum câteva zile, de 44 de ani, nevaccinat. Acești oameni sunt expuși.

Raed Arafat:

În acest context, Arafat a dat exemplul unei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului în care peste 600 de pompieri au pierdut procesul contra statului francez pe care l-au dat în judecată pentru că erau obligați să se vaccineze.

Pompierii francezi solicitaseră ca CEDO să „suspende obligativitatea vaccinării”, prevăzută de o lege din 5 august referitoare la gestionarea crizei sanitare.

Despre vaccinarea obligatorie a personalului din instituțiile esențiale a vorbit recent și fostul ministru al sănătății Nelu Tătaru, actual consilier onorific al premierului. Tătaru consideră că vaccinarea sau testarea săptămânală ar trebui să fie obligatorii pentru profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi, precum și pentru persoanele vârstnice, bolnavii oncologici sau cei imunodeprimați.

„Persoanele din sectoarele esențiale să fie vaccinate, iar cei care au legături cu acele sectoare să fie testați săptămânal. Ne gândim la vaccinare sau la testare. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul premierului, după ce am făcut o evaluare a stării actuale”, a declarat Nelu Tătaru la Digi FM.

Citeşte şi:

Școala a început fără ei. Tribut pentru 11 dascăli români morți în pandemie

Au atras clienții cu contracte la preț fix timp de un an pentru curent și gaze, apoi au dublat prețul. Explicațiile Restart Energy

Cum a folosit Valencia Inteligența Artificială pentru a zdrobi coronavirusul

Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
PARTENERI - GSP.RO
Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
ȘOC! Epidemiolog celebru, avertisment înfiorător pentru România. Ce urmează în țară
Playtech.ro
ȘOC! Epidemiolog celebru, avertisment înfiorător pentru România. Ce urmează în țară
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Știrileprotv.ro
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Tymbark CarboMix
PUBLICITATE
Tymbark CarboMix