„A fost o întervenție foarte dificilă. Au fost patru focare, dintre care trei au fost localizate și stinse. Ultimul focar a trebuit stins sincron, cu toate forțele. La 13.15 am fost anunțați, la 15.35, pompierii au reușit să lichideze incendiul. Putea fi o catastrofă și mai mare, în condiție în care Constanța e în județ cu multe obiective de risc, vă amintesc de centrala nucleară de la Cernavodă”, a spus Raed Arafat.

Conform șefului DSU, echipele de intervenție au supravegheat zona până la ora 18.00, „să nu repornească incendiul”.

„A fost o fisură la o instalație, a explodat. Mai mult nu pot să spun. Experții vor analiza fiecare aspect, ceea ce s-a întâmplat exact, când instalația va fi răcită și oprită. E un dosar penal, pe de-o parte, legat de victime, dar și o anchetă privind cauzele incendiului”, a declarat Arafat, care a asigurat că „nu există pericol de evacuare a zonei”, informație oferită și de Garda de Mediu Constanța.

Întrebat când a avut loc ultima inspecție la Petromidia, Arafat a răspuns: „Nu pot să spun când a fost, dar ceea ce știu e că o dată pe an pompierii inspectează aceste obiective”.

În ceea ce privește situația victimelor – sunt 5 răniți și o persoană decedată, Arafat a transmis: „Doi dintre cei arși, unul pe 45 la sută din suprafața corpului, celălalt – pe 25-35 la sută, au fost transferați la București cu elicopterele SMURD. În funcție de evaluările medicale, vom vedea dacă e necesară transportarea răniților în străinătate”.

Citeşte şi:

Dosar penal pentru ucidere din culpă, după explozia de la Petromidia Năvodari

În ce stare sunt cei doi pacienți arși de la Petromidia: Vor fi mutati la București

Mărturie de pe plaja din Năvodari după explozia de la Petromidia: „S-a auzit o bubuitură și apoi s-a văzut o ciupercă de fum”

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
IREAL! Directorul Moderna anunță când se termină pandemia. Acum e clar: când apare vaccinul salvator
Playtech.ro
IREAL! Directorul Moderna anunță când se termină pandemia. Acum e clar: când apare vaccinul salvator
Bătrân de 81 de ani din București, jefuit de o prostituată de 24 de ani, chemată acasă: "Se tolănește, se așează pe pat... Îmi daţi banii sau vă omor!"
Observatornews.ro
Bătrân de 81 de ani din București, jefuit de o prostituată de 24 de ani, chemată acasă: "Se tolănește, se așează pe pat... Îmi daţi banii sau vă omor!"
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
Președintele Klaus Iohannis, fotografiat cu manelistul Sorinel Puștiu la New York
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis, fotografiat cu manelistul Sorinel Puștiu la New York
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă
PUBLICITATE
Adidas Originals lansează - Forum, o nouă colecție pentru toamnă-iarnă