Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat că în cazul Alba Iulia situația "este aproape ca la Sibiu”, dar nu recomandă personal nicio măsură, pentru că există epidemiologi la nivel local, transmite Antena 3.
Raed Arafat a anunţat că incidenţa la nivelul municipiului Alba Iulia se apropie de 10.
"Este o incidenţă mare la nivelul municipiului Alba Iulia, se apropie de 10 la mia de locuitori. Sunt cifre mari în alte două localităţi, Sebeş şi Blaj. Este o suprasolicitare a sistemului. Nu putem lua măsuri (de carantinare) pentru că Direcţia de Sănătate Publică nu a formulat o astfel de propunere, care să fie analizată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. La Sibiu era îndeplinită această procedură", a declarat Raed Arafat.
Şeful DSP a subliniat că măsurile vor fi decise de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. "Nu voi recomanda, personal, măsuri, pentru că avem specialişti în la nivel local", a declarat Raed Arafat.
Județul Alba se află pe locul șase în privinţa ratei de infectare cu un indice de 5,81 la mia de locuitori. Cea mai mare incidență a cazurilor noi este la Blaj – 9,96 (anterior 9,82), urmat de Alba Iulia – 9,92 (anterior 9,51), Cugir cu 8,78 (anterior 8,70), Sebeș – 8,26 (anterior 7,81).